"Ziua Imnului trebuie să fie cu adevărat o mare sărbătoare națională, nu doar un eveniment de cazarmă!" - deputat Chelaru Mircia
Ziua Imnului Național al României este serbată în data de 29 iulie, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, conform Camerei Deputaților.
„Deșteaptă-te române” este un simbol al unității Revoluției Române de la 1848.
Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Imnul a fost interzis aproape jumătate de secol, în perioada regimurilor totalitare, şi a fost ales după decembrie 1989 imnul naţional al României, consfinţit prin Constituţia din 1991. „Deşteaptă-te române!” este simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Cu acest prilej, gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru, fost șef de Stat Major, s-a aflat din nou la Pitești, la Cercul Militar, acolo unde a ținut un discurs de semnificație, pe care îl redăm în cele ce urmează.
Captură video - amator