Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 18:18

Deputatul Chelaru Mircia, prezent la Ziua Municipiului Pitești!

Vineri, 19 mai, deputatul Mircia Chelaru s-a aflat la Pitești, acolo unde a susținut o nouă informare săptămânală, așa cum deja ne-a obișnuit. Primul punct atins a fost legat de consecințele impuse de cei aflați în actul guvernării, cu referire la protestele parlamentarilor AUR din data de 6 mai, proteste pe care deputatul Chelaru le caracterizează ca fiind "îndreptățite, demascând încălcări grave ale procedurilor parlamentare, ale regulamentelor de funcționare, dar mai ales a elementelor constituționale".

Până să ajungă la sediul Alianței pentru Unirea Românilor, organizația județeană Argeș, gen. (r) Prof. Dr. Mircia Chelaru a fost prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 635 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Pitești. În cadrul Ședinței festive a Consiliului Local i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare domnului Ilariu Isac, inițiatorul manifestării dendro-floricole Simfonia Lalelelor. Cu această ocazie, Mircia Chelaru i-a adus un prinos de recunoștință și a prezentat publicului un scurt istoric al reședinței județului Argeș.

Punctul 3 din cadrul informării săptămânale a atins un subiect de care românii sunt sătui până peste cap, și anume acela al ''învârtelilor politice'', sau așa cum a declarat deputatul Chelaru, "aceeași guvernare, aceleași învârteli. Iată cum o administrație centrală a ajuns ca dintr-o rotativă și așa discutabilă, să producă o continuă <<învârteală>> pe interese de partid, sau mai grav, pe interese de persoană!"

Un anunț deosebit de important a fost acela că în a doua decadă a lunii iunie va avea loc o ședință publică în care va fi prezentat Programul de Guvernare în 15 puncte.


La final, deputatul AUR, Mircia Chelaru, a transmis urări de bine celor care-și celebrează onomastica pe 21 mai, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Următoarea sa informare publică la Pitești va avea loc vineri, 26 mai.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.