Tineri soliști, acasă, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează vineri, 28 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert al stagiunii estivale 2024.
Dacă primul concert a fost o seară de jazz, de data aceasta iubitorii vioarei și ai pianului sunt așteptați să se bucure de muzica interpretată de Sofia Butaru și Gruia Soare.
În program: L. van Beethoven - „Sonata nr. 25 în sol major” (părțile 1, 2 și 3), E. Neupert -„Studiu nr 10 în re minor”, P I Ceaikovski - „Nocturna nr. 4 în do diez minor”, Mendhelssohn - „Cântec fără cuvinte nr. 5 op. 19 în fa diez minor”, Claude Debussy - „Gradus ad Parnassum” din colecția „Children's Corner”, Bela Bartok - „Suita de dansuri românești”, George Enescu - „Impromptu concertant”, Jules Massenet - „Meditația”, Carlos Gardel - „Por una cabeza” și F. Kreisler - „Preludiu și allegro” și „Liebesleid”, „Liebesfreud” și „Frumosul rosmarin”.
Elevă a Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, Sofia Butaru este câștigătoare a concursurilor naționale și internaționale de vioară din România, Franța, Elveția, Polonia, Slovacia, Italia, Ungaria, Germania. La momentul actual este îndrumată de Răzvan Stoica, solist concertist și fondatorul orchestrei „Kamerata Stradivarius”, dar participă și la cursuri de măiestrie susținute de Alexandru Tomescu, Remus Azoiței, Liviu Prunaru, Florin Croitoru, Ladislau Csendes, Antal Zalai, Florin Negreanu ș.a. Este membră a orchestrelor de tineret din Italia, Germania, Olanda, Ungaria și România. Recent a fost admisă la Institutul de Orchestră și Muzică de Cameră „Fames” al Uniunii Europene din Macedonia, Skopje și European Youth Orchestra Academy Mannheim, orchestră aflată sub patronatul Parlamentului European. La 13 ani a debutat, ca solistă, alături de Filarmonica Pitești, cântînd și concertele filarmonicilor Oradea, Bacău, Vâlcea și al Orchestrei Medicilor. A colaborat cu dirijorii Tiberiu Dragoș Oprea, Adrian Morar, Andrei Stănculescu și Ion Iosif Prunner.
Născut la Pitești, în 2013, Gruia Soare a început studiul pianului la șapte ani la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din orașul natal, liceu la care studiază și în prezent. Dintre concursurile la care a participat, fiind laureat, menționăm: „Pe aripile sunetului”, „Scherzo”, „Margareta Sterian”, „Sigismund Toduță”, „Talente împlinite”, „Carl Filtsch”, „Constanta International Piano Competition”, „Craiova Piano Competition” și „George Georgescu”. Gruia Soare este și compozitor, „La răsărit”, „O zi frumoasă” „Excursie în Grecia” și „O nouă viață” pot fi ascultate pe youtube.
Intrarea este liberă!