Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 12 august 2022 21:46

Istoria recentă a Tăblițelor „de la Sinaia”

Setul de artefacte numit generic Tăblițele „de la Sinaia” reapare în atenția publică în 2003. Povestea acestei reveniri spectaculoase nu a fost niciodată spusă, deși ar fi meritat cu prisosință.

În preajma celui de-al IV-lea Congres Internațional de Dacologie, Mirela Lascoiu publică în „Dacia magazin” un articol cu trimitere la o tăbliță de bronz descoperită în satul Călienii Vechi (com. Nănești, jud. Vrancea). În fapt, Lascoiu preia date dintr-un material publicat anterior de Nicolae Ursulescu și Ştefan Tofan în „Thraco-Dacica”. Preia titlul, nesemnificativ modificat. Preia informațiile pe alese, convenabil. Preia până și ilustrația din studiul celor doi. Din păcate uită să preia (citeze!) autorii.

Minusculul articol al Mirelei Lascoiu, mic și la propriu și la figurat, va declanșa un veritabil Efect Lorenz, cel cu fluturele și uraganul, din Teoria haosului. Iar consecințele vor fi disproporționate și nebănuite.

Congresele internaționale de dacologie și revista-anexă „Dacia magazin” sunt creațiile lui Napoleon Săvescu Doctorat - ne mândrim că împreună cu Felix Țele am arătat cum a ajuns romamericanul „doctor în istorie” prin corespondență (!), cumpărându-și titlul academic de la o universitate-fantomă care rula o fabrică de diplome false. În anturajul lui Săvescu Doctorat se învârtea și un serv pe nume Augustin Deac (†2004).

Deac s-a forjat în focurile Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., cunoscut în epocă drept Institutul de Istorie al Partidului. Când nu se ocupa de ilegaliști, mișcări muncitorești și greve, personalul ISISP dovedea o stranie aplecare spre istoria și cultura dacilor. Să nu ne amăgim; lucrau în aceeași cheie a falsificării barbare în care „ajustau” convenabil trecutul comuniștilor locali.

În 1978 Augustin Deac a gravitat în preajma colectivului ISISP care a studiat problema tăblițelor „de la Sinaia”. Să reținem că o structură având sprijinul Partidului, Securității și concursul unor istorici specializați în falsificarea istoriei proletare nu a reușit să vândă tăblițele „de la Sinaia” ca autentice. Ce bine s-ar fi așezat noutatea absolută a „cronicii gete pe plăci de plumb” între comunicările de la Congresul internațional de științe istorice, găzduit la București în august 1980. Da, ăla cu Burebista 2050 și statul centralizat dac. Una peste alta, ce n-au reușit politrucii în dictatură, finalizează niște zăpăciți în democrație!

Lascoiu folosește termenul „descoperit”, lăsând să se înțeleagă un artefact veritabil săpat într-un context arheologic clar. Excitat de această semnalare, care părea să-i ofere argumentul unei piese autentice cu corespondențe evidente în corpusul tăblițelor de plumb, Deac a reușit să declanșeze isteria Tăblițelor „de la Sinaia”, susținând două conferințe la al IV-lea Congres internațional de dacologie: „Litere latine descoperite în Cultura Turdaș în mileniul VII î.CHr. atestă că latinitatea s-a născut în Cetatea Carpatică” și „Enigma plăcuțelor de aur de la Sinaia cu scriere dacică”. Des invocat în istoria recentă a tăblițelor, conținutul acestor prezentări e cvasi-necunoscut. Au rămas doar câteva amintiri șterse, afectate de trecerea timpului și mai ales de importanța nesesizată a momentului. Ne-a fost imposibil să obținem o copie după textul prezentărilor sau după înregistrările video realizate de Soc. Dacia Revival cu acea ocazie. Săvescu Doctorat învârte bezmetic flașneta acuzațiilor fără fond îndreptate împotriva istoricilor de ieri și de azi, dar când îi vine rândul să facă proba transparenței eșuează lamentabil. Nici măcar nu a invocat al 5-lea Amendament al Constituției USA, cel despre dreptul de a nu se autoincrimina. Dar toate la timpul lor.

Dacă despre detenta lui Deac se vorbește mult, amănunte semnificative sunt convenabil trecute cu vederea. La sfârșitul aceluiași an 2001, Ursulescu și Tofan reveniseră cu un nou articol în „Sargetia”, titlul modificându-se prin includerea dubitativului „posibil”. Și asta pentru că multiple analize chimice solicitate onest de cei doi autori indicau un aliaj modern. Așadar un fals sau o copie. Desigur, nici Lascoiu, nici Deac nu-și actualizaseră lecturile.

Însă nu doar artefactul vrâncean l-a mânat pe Deac la lupta cea mare. Tot ne învârtim printre substratiști; a existat și un substrat: „Printr-o notificare din august 2001, Regele Mihai a cerut Primăriei orașului Sinaia restituirea în natură a tuturor imobilelor care au compus domeniul Sinaia la momentul preluării acestuia prin Decretul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare România în mai 1948. De asemenea, printr-o altă notificare din aceeași lună, fostul suveran a solicitat RAAPPS restituirea în natură a imobilelor componente ale domeniului Sinaia aflate în administrarea regiei”.

Hienele din Clanul Hohenzollern se pregăteau să-și înfigă colții hrăpăreți în bogăția, în averea, în proprietatea poporului proletar. Putea bătrânul activist, fanatizat prin chiar natura meseriei sale, să rabde un asemenea afront? Nu! Așa că a scos de la naftalină retorica alchimiei inverse, cu regele Carol I care ar fi substituit tezaurul de plăci de aur în plumb. Mai mult, a inventat existența unei scrisori în care întemeietorul Casei Regale a României își regreta fictivele fapte reprobabile. Îi datorăm câteva rânduri din misivă unui mitoman din zona Bacăului:

„Cu iertăciune în fața lui Dumnezeu mă plec pentru greșala care am făcut-o, distrugând poate una dintre cele mai importante izvoare de istorie ale nației române...”.

Peste toate acestea, a existat un imbold final. Până cu puțin timp în urmă, istoricii afirmau un adevărat tabu al dacilor față de aur, pe care nu-l foloseau și nu-l circulau, preferând să-l tezaurizeze. Și vedeți dumneavoastră, teoriile astea, reale sau nu, stricau unora piața de brățări.

Ne-a atras atenția un fragment dintr-un interviu realizat cu Barbara Deppert Lippitz, „arheolog liber” (!?) și expert second to none în orfevrăria goldeanului dac:

„- Sunt unii istorici care susțin că dacii nu aveau și nu prelucrau aur. Cum putem să înțelegem acest curent?
- Aceasta este încă o idee stupidă, vehiculată în istoria voastră”;
„- Ce înseamnă aceste brățări pentru istoria noastră?
- (...) După părerea mea, sunteți singura țară din Europa care are istoria scrisă în propriul ei aur. (...) Este regretabil că voi, românii, nu ați profitat de această istorie scrisă în aur (s.n.), așa cum ați fi meritat”.


Deși ne-am format profesional într-o zonă unde a crede în coincidențe este o dovadă de naivitate (sau de prostie!), am fi trecut cu vederea folosirea întocmai a expresiei-slogan atribuită tăblițelor - „istorie scrisă în aur”. Însă există un amănunt neliniștitor: în excursia care a urmat lucrărilor celui de-al Doilea Congres de Dacologie (2001), ziaristei Olga Sandu de la „Curierul național”, aflată în vilegiatură de PR prin Munții Orăștiei, îi sunt strecurate câteva informații: „Într-o escapadă, evident neautorizată, căutătorii de comori au găsit o brățară sub forma unui șarpe ce cântărește patru kilograme de aur de 24 K. Cine știe însă unde «strălucește» ea, căci de mult a fost vândută (s.n.), ne-a informat sursa citată anterior („surse demne de încredere, care au dorit să-și păstreze anonimatul - n.n.)”.

Este prima apariție în presă a afacerii brățărilor dacice. Prima! Procurorii vor intra pe fir ani mai târziu, dar această pistă nu a fost niciodată investigată. Oricum ancheta a fost mai mult de amorul artei; lotul „Brățările dacice” s-a judecat până s-a prescris și au scăpat toți cei implicați. Toți!

Una peste alta, ceea ce publicul larg considera deschidere și revelație dacistă, se rezumă la impostură intelectuală, spirit revanșard și marketing cu iz penal.

Augustin Deac conferențiază pe tema tăblițelor „de la Sinaia” în 19 și 20 iunie 2003. Prima ediție a cărții lui Dan Romalo despre tăblițe apare „în toamna anului 2003” la editura bucureșteană Arvin Press, într-un tiraj-semnal de 70 exemplare. După o lungă tăcere, la mijlocul și sfârșitul anului 2003, chestiunea plumburilor se manifestă zgomotos în public, venind din două direcții aparent independente: Augustin Deac, reprezentând gașca lui Săvescu Doctorat și „boșorodul” Dan Romalo, fără antecedente, săgeată a mafiei retrocedărilor imobiliare din Capitală (dacă faceți totalul suprafețelor tranzacționate prin Romalo, v-o ia mintea razna!).

Inițial am crezut că Deac a profitat de un aport informativ pentru a-i „lua fața” bătrânului Romalo, care se pregătea să debuteze în scris. N-a fost așa. N-a fost așa deloc: nu există niciun element care să poată atesta prioritatea lui Romalo. Am verificat intrări-ieșiri, am cerut și primit referințe instituționale și personale. Nada.

Prezentându-și comunicările la Intercontinental, Augustin Deac a făcut valuri cu ceea ce publicul credea a fi o noutate. Fără a se cunoaște personal, Romalo află de noua turnură a evenimentelor și decide să accelereze publicarea propriilor cercetări. Ce l-a determinat? Putem doar să presupunem. Orgoliu personal, dorința de a specula interesul public apărut, poate și un anumit simț al precauției (rostogolită, problema ar fi dus în cele din urmă la el. A ales să fie proactiv, evitând să ofere personal prea multe răspunsuri și trimițând la carte).

Deac n-a avut o mână bună, dar a licitat bine. Perdantul cu repetiție Eduard Ioan Dan Romalo și-a jucat însă prost cărțile. Și-a desemnat o campioană, în persoana umoralei Aurora „Bum-Bum”, crucișătoarea lingvisticii și istoriografiei românești. Și ardeleanca, nu tocmai corpolentă de altfel, a intrat ca elefantul în magazinul cu porțelanuri...
***

La încheierea etapei, doresc să adaug câteva considerente personale. Am avut colaborări, participări și prietenii în mișcarea dacistă a anilor ʼ90. Pe atunci era un curent cultural marginal, nebăgat de nimeni în seamă, încărcat cu un oarecare romantism. M-am retras la începutul anilor 2000, când veniseră banii din America și sponsorizările foștilor de la CIE și chestiunea nu mai ținea nici de cultură, nici de istorie, nici de daci, ci de cu totul altceva. Parcă de nicăieri, apăruseră unii precum oamenii de zăpadă din „Game of Thrones”: cu ochi albaștri, teleghidați de niște entități obscure și puși pe fapte rele.

De la regretatul Dan Corneliu Brăneanu am înțeles de tânăr importanța părții imersate a aisbergului, a feluritelor canale prin care curentele de idei circulă în subteranele culturii. Sau, după cum s-a exprimat Julien Weverbergh, „a mecanismelor de transmitere a informației în absența unor canale organizate, sau urmând canale care au distorsionat și minimizat sistematic conținutul acestor informații”. Am cunoscut personal actorii distribuiți în povestea tăblițelor: pe A. Deac, pe Vasile Boroneanț, pe Gheorghe Gavrilă-Copil, pe Silvia Păun, pe Luca Manta, pe Cornelia Velcescu. Mare mi-a fost mirarea auzindu-i vorbind despre tăblițele „de la Sinaia”; până în 2003, public nu suflase unul o vorbă. Unul!


Fotografiile alăturate, parte a ansamblului plumburilor „de la Sinaia”, sunt inedite. Au fost puse la dispoziție de personalul Institutului Pârvan, în urma unei banale cereri, într-un interval mai scurt decât termenul legal. Dacă asta înseamnă pentru unii ocultare, poate ar trebui să-și actualizeze dicționarul. Sau, și mai bine, să se caute la cap!

Dar dacă trebuie să vorbim despre ocultare, hai să vorbim despre cum hoții strigă „Hoții!”. Daciști și dacomani:
• Au știut și au tăcut. Încă din anii ʼ70;
• Au sustras, circulat și posibil traficat plumburi. Îl amintim doar pe fratele Jordache Moldoveanu. Iată ce zice inginerul Vasile Ionescu din Sinaia: „Av. Moldovanu ar avea cam cinci-șase plăci și sînt primite, două de la mine, acestea de la Sinaia. Restul, obținute prin studenți (s.n.)”;
• Au refuzat să facă accesibile studiului documente, fotografii și înregistrări video relevante;
• Au mințit voluntar, au falsificat deliberat și au dezinformat publicul de bună credință;
• Au desfășurat sau doar au favorizat, în calitate de „idioți utili”, acțiuni îndreptate împotriva României (vezi ramificațiile cazului A. I. Umnov-Denisov, dar și alte spețe similare).

Toate acestea se pot proba și suntem dispuși să le probăm.

Și tocmai acești domni și aceste domnițe, insistă de ani și ani de zile, cu tupeu fantastic, de neam prost, pe frazeologia anilor ʼ90: „Am găsit la IAB-eu ocultism, conspirație, droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată”. Treziți-vă, că suntem în mileniul III, v-a stat ceasul și v-a rămas mintea-n urmă.

De un majorat (2003-2021), hiperdotata Aurora „Bum-Bum” Pețan nu a reușit să producă un studiu coerent despre tăblițele de plumb „de la Sinaia”. Cercetând istoria recentă a acestor obiecte, l-am întâlnit pe Răzvan Anghel, autorul unor traduceri ale plăcilor. A lucrat pe fotografii de proastă calitate, sifonate pe internet, la ocazii, de belferii dacomani. În unele privințe sunt de acord cu el, în altele nu, partea lingvistică nici n-o discut deoarece îmi depășește competențele. Însă nu pot să nu remarc la Anghel un efort sistematic și consolidat în timp, o abordare metodică. Și transparența. Și că e un om cinstit, ceea ce n-aș putea spune fără să simt o gheară în inimă despre majoritatea celor menționați mai sus.

Mulțumim și cu această ocazie Dlui. Nicolae Eugen, director IAB, Dnei. Oana Damian, șef  Sector MNA și Dlui. Cătălin Nicolae, responsabil Fototeca IAB și realizatorul fotografiilor prezentate. De asemenea, mulțumim pentru valoroasele informații și sfaturi Dlui. Nicolae Ursulescu, istoricul care a declanșat, involuntar, furtuna dacomană a „tăblițologiei”, după cum a numit-o regretatul Constantin Preda.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.