Prins în timp ce transporta lemne fără proveniență legală, la Domnești
Oamenii legii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, care transporta lemne, cu un autocamion, pe DN 73 C, pe raza localității Domnești, existând suspiciunea că transportul nu are o proveniență legală.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 20,55 mc lemn foc fag (în plus cantitatea de 2,29 mc), cu precizarea că în camion nu s-a regăsit nicio piesă din specia rășinoase așa cum era menționat în aviz (2,17 mc lemn foc rășinoase). Întreaga cantitate a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Domnești, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit un dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc., neînsoțite de documente specifice de transport” conform Legii 46/2008 și falsul informatic, conform art.325 din Codul Penal.
Asupra autocamionului urmează a se institui măsura sechestrului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.