Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 19:26

Cercul Pedagogic al profesorilor de Religie, la Domnești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în ziua de 18 mai 2023 a avut loc Cercul Pedagogic al profesorilor de religie, zona Curtea de Argeș, la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domnești, sub coordonarea responsabililor de cerc: Mihaela Iuliana Moraru, profesor la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” și Valentin Retevoi, Director al Seminarului Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș.


În mijlocul profesorilor a fost prezent părintele consilier Dan Florin Obrocea din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. De asemenea, a mulțumit gazdelor primitoare pentru atmosfera călduroasă cu care au întâmpinat profesorii, dar și pentru programul oferit.


Aura Voica, profesor de Religie, a prezentat un referat în power point, intitulat: „Conceperea și proiectarea activităților educative, extrașcolare specifice religiei”, iar prof. Ovidiu Nicuț a vorbit despre „Prezentarea geografică și culturală a localității Domnești”.


Programul cultural artistic a fost realizat de către elevii: Mihaela Șchioapa, Aura Stoichiciu, Viviana Alexia Necula, Daniela Mazarache, Rebeca Mastan, Ioana Militaru, care au interpretat pricesnele: „Ridica-voi ochii mei” și „Blândul Păstor”, iar elevii: Briana Stoica, Radu Băndoi și Alexandru Leahu au recitat din poeziile pe care le-au compus. La final, eleva Ana Stănculescu a interpretat câteva melodii populare.


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.