Vitezoman beat, sancționat de polițiștii din municipiu
În ziua de 19 iunie, oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Lipova, județul Arad, care conducea un autoturism, pe DN 7C, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 144 km/h. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul Penal, fiindu-i reținut permisul de conducere, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.