Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 13 iunie 2021 21:15

Petreceri de Paşti, oprite de poliţiştii argeşeni: s-au dat zeci de amenzi!

Poliţiştii argeşeni au fost la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul Covid-19, pe perioada minivacanţei. Peste 6.000 de persoane au fost verificate, în cadrul activităţilor curente, iar mai multe evenimente private au fost întrerupte. În ultimele patru zile, oamenii legii argeşeni au organizat şi desfăşurat 112 acţiuni punctuale (dintre care 100 de acţiuni independente ale poliţiştilor, 8 cu lucrători I.J.J. Argeş şi 4 cu reprezentanţi ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele şi mijloacele de transport în comun. În cadrul activităţilor, au fost verificate 6.166 de persoane, precum şi 419 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost verificate 594 de societăţi comerciale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 449 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 54.500 de lei, astfel: 364 de sancţiuni, în valoare totală de 33.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală; 48 de sancţiuni, în valoare de 8.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie; 33 de sancţiuni, în valoare de 10.500 de lei, au fost aplicate în urma desfăşurării unor evenimente private; 4 sancţiuni, în valoare de 3.000 de lei, persoanelor care au încălcat obligaţia izolării sau carantinării la adresa aleasă.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.