Planeta Urmuz - Literatura, arta şi inteligenţa artificială

Nu, nu voi discuta subiectul din titlu, tema este prea amplă, ramificată, dificilă pentru a fi tratată pe un colţ de ziar, ea nu este nici măcar sarcină pentru un singur autor, ci pentru o echipă, pentru un simpozion – iar aici despre un asemenea eveniment este vorba, Colocviile „Scrisul Românesc”, ediţia a XIX-a, 2024. Au avut loc la Craiova, desigur, acolo unde seniorul Florea Firan multe şi frumoase lucruri face de un număr mare de ani (revistă, editură, fundaţie, întâlniri culturale). Era vineri, 4 octombrie, în Sala Oglinzilor din Muzeul de Artă. Ca şi la ediţiile anterioare, participarea a fost numeroasă, printre invitaţi numărându-se şi scriitorii newyorkezi Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan, „alături de profesori universitari, critici şi istorici literari, directori şi redactori de reviste şi edituri, din Craiova şi din alte centre universitare” (am citat de pe afiş) – de data aceasta prezenţi fiind în sală şi un grup de elevi de la un liceu local. Manifestarea a început cu un frumos moment muzical susţinut de un cvartet de coarde, parte a Orchestrei de Cameră de la Filarmonica Oltenia. A recitat poezii actorul Emil Boroghină, cândva oaspete şi al oraşului nostru. Printre invitaţi, subsemnatul, înscris în program cu titlul precaut, aproape „timid”, „Însemnări despre IA”… S-au lansat mai multe cărţi tipărite la Scrisul Românesc, în particular, volumul precedentului colocviu, cel din 2023, cu tema „Omul sau opera?”

Cum era de aşteptat, părerile vorbitorilor au fost variate, după experienţa şi… temperamentul fiecăruia, dar, pe total, pot sintetiza o anume stare de perplexitate şi de resemnare (piaţa va fi invadată de opere literare sau de artă create de calculatoare, nu neapărat opere de valoare, dar artele spectacolului, mai ales cele dinamice, interactive, vor beneficia din plin de colaborarea cu IA – a fost şi concluzia intervenţiei mele, altfel, uşor alarmată de posibilele „contribuţii” ale IA dincolo de literatură şi artă, în viaţa de zi cu zi), dublată de încrederea că… „maşina nu va învăţa niciodată să zâmbească”, vorba lui Moisil – ceea ce nu este deloc sigur.

Pentru mine, surpriza a fost apariţia, în culegerea de texte-comunicări editată sub forma unui supliment al revistei „Scrisul Românesc”, a două texte scrise de… IA. Unul, de fapt, este rezultatul colaborării dintre dl Emilian Ştefârţă, directorul muzeului-gazdă, şi IA: omul a pus întrebări, IA a răspuns, apoi omul a comentat. Titlul prelegerii rezultate astfel este semnificativ (pentru optimismul său): „Colaborator da, înlocuitor nu”.

Celălalt text însă, care a şi deschis culegerea, are o introducere semnată de Al. Oprescu, cel care a cerut ChatGPT să vorbească despre tema colocviului, urmată de textul calculatorului, fără intervenţii umane asupra lui. Personal, e prima dată când văd aşa ceva, pentru că subiectul nu m-a interesat direct, n-am stat încă „de vorbă” cu ChatGPT-ul, dar sunt aproape uimit: un referat de nota 10, perfect ca sintaxă, spunând numai lucruri corecte, banale toate, de bun-simţ, nimic de reproşat în afara faptului că nu spune nimic nou, şi pe care nu l-aş fi publicat la „Curtea de la Argeş”, dar mi-ar fi fost foarte greu să-i spun autorului de ce nu-l public… (la revistă obişnuiesc să spun că vreau mai degrabă eseuri de nota 9, decât referate de nota 10). Cu un asemenea text se poate trece uşor un examen de bacalaureat sau de admitere (se pare că ChatGPT, chiar în versiuni mai vechi, a trecut de asemenea examene), dar nu se face niciun pas înainte în cunoaştere. Seamănă asta cu opiniile multor participanţi: opere (de literatură şi artă) banale se vor crea, consumatorii nepretenţioşi le vor şi aprecia, dar, cel puţin deocamdată, asta e o cale spre mediocrizare, în artă, spre kitsch.

La finalul textului meu, îl asiguram pe cititor că cele scrise nu sunt opera IA. Fac la fel şi aici…

fShare

Tweet