„Nerostitele Gânduri” – Geo Constantin, între lumină și umbră la Cenaclul „Velea – Urmuz”

Zilele trecute, în cadrul unei întruniri desfășurate sub egida Cenaclului literar „Velea – Urmuz”, poetul George Constantin și-a lansat la Muzeul Municipal volumul de versuri intitulat „Nerostitele Gânduri”. Evenimentul a fost moderat de ing. Marian Ghiță, directorul Bibliotecii Municipale, și s-a bucurat de prezența unor invitați la pupitru, care au contribuit cu intervenții și prezentări. Printre aceștia s-au numărat prefațatoarea volumului, prof. Elena Eșanu Șerbănescu, fosta profesoară de limba și literatura română a autorului, Florica Popa, precum și subsemnata (Cristina Mincu).

În discursurile lor, prof. Șerbănescu și prof. Popa au abordat atât dimensiunile tehnice, cât și elementele tematice și stilistice care definesc poezia lui Geo Constantin. Prof. Șerbănescu a subliniat caracterul spontan al concepției poetice a autorului, explicând că deși „Nerostitele Gânduri” par a fi inspirate de un punct de pornire instantaneu, creația însăși este rezultatul unui proces amplu de pregătire – de observare, cercetare și studiu. În acest context, spontaneitatea poetică a lui Constantin devine „rezultatul unei asimilări anterioare.”

La rândul său, prof. Florica Popa a vorbit despre încadrarea lui Geo Constantin în peisajul liricii moderne, reliefând preferința acestuia pentru versul liber și modul în care forma poeziilor sale reflectă direcțiile poetice contemporane.

În continuare, prezentăm câteva aspecte care caracterizează noul volum și îi definesc spiritul.

Volumul „Nerostitele gânduri” al lui George Constantin ne deschide o fereastră către o lume a trăirilor intime, o lume de reflecții ascunse și sensibilități vulnerabile. Titlul volumului sugerează o tensiune profundă între universul tăcut al gândurilor, al dorințelor nerostite, și impulsul inexorabil de a aduce aceste stări interioare în lumină, de a le elibera din pânza fină a tăcerii. Poemele explorează, în mod intim și confesiv, teme universale precum iubirea, suferința, dezamăgirea, fragilitatea umană și căutarea luminii în momente de întuneric spiritual.

În poemul „Nerostitele gânduri”, gândurile sunt personificate ca entități ascunse „sub acea imensă pânză de păianjen”, fiind dominate de o teamă copleșitoare. Versurile construiesc o imagine a conștiinței închise, a unui sine care își reprimă emoțiile și ideile de teamă că ele, odată exteriorizate, ar putea provoca sau elibera „monștri”. Poetul pare să sugereze că, deși adevărul interior este amenințător, eliberarea sa este esențială pentru a nu produce dezastre spirituale – o luptă între întuneric și lumină, între frică și dorința de exprimare. Poezia sa surprinde atât efemeritatea vieții, cât și dorința instinctuală de a lupta împotriva inevitabilului sfârșit.

Critica literară modernă urmărește trei aspecte generale atunci când discută creația unui autor: biografismul, priza la cotidian și dispoziția spre experiment. Volumul de față poate fi receptat drept o automonografie chiar și numai dacă încercăm să-i dăm un sens titlului ales. Pătrunzând în cuprins, constatăm că suita de versuri incluse se constituie ca un sistem de mărturii afective, pe care autorul le-a „deghizat” în poezii, găsind în această transpunere artistică o eliberare, o izbăvire, lăsând la latitudinea cititorilor interpretarea... Geo Constantin disecă cu grijă anxietatea existenței prin asimilări necritice, refuzuri generaționiste, răspunsuri scurte la întrebări elementare, aluzii livrești. Cât privește priza la cotidian, autorul dezasamblează, sintetizează și remodelează temele vieții, care, în esență, sunt aceleași de secole și milenii, dar redate în context actual, cu elemente specifice de contemporaneitate. În fine, dispoziția spre experiment este vizibilă, în primul rând, prin faptul că găsim în Geo Constantin un autor decomplexat și original în creație. El nu se încadrează în limitele impuse de manierism, ci și-a creat o „rețetă” proprie, o formulă de scriere pe care o urmează fidel.

Mă voi opri asupra a două creații care pot reprezenta esența celui de-al optulea volum.

În poezia „Gânduri”, George Constantin abordează tema zbuciumului interior și a pendulării între stările extreme ale spiritului uman – între „infern și paradis,” „întuneric și lumină.” Metafora gândurilor care „fac naveta” exprimă mișcarea permanentă și dualitatea dintre contrariile existențiale, subliniind intensitatea cu care poetul experimentează propria conștiință. Această imagine este deosebit de sugestivă pentru starea sufletească ce nu poate găsi o stabilitate în mijlocul extremelor, ci este atrasă de fiecare pol cu o forță egală, astfel că totul stă în puterea deciziei.

În „gara infernului,” gândurile poposesc „pentru a învăța / să nu mă mai întorc acolo,” o formulare ce indică dorința de evadare din stările negative, de suferință și întuneric, dar și necesitatea experienței acestor stări ca mod de auto-cunoaștere și învățare. Grădina Edenului, destinul final, devine simbolul unei aspirații către un loc de liniște supremă și puritate, o stare ideală ce transcende zbuciumul uman. Poetul explorează astfel ideea că pentru a ajunge la Eden, este nevoie să treacă prin „gara infernului” – o călătorie simbolică a spiritului care se educă prin confruntarea propriilor demoni și frici.

Imaginea „vitezei cosmice” reflectă intensitatea gândirii poetice și forța ei expansivă, dorința de a transcende granițele umanului pentru a atinge o înțelegere a absolutului. Poezia descrie, în esență, o evoluție a sinelui care își asumă umbrele pentru a se îndrepta spre lumină, exprimând tensiunea dintre partea întunecată și visul de puritate și armonie finală. „Gânduri” devine astfel un poem despre drumul anevoios al conștiinței către cunoaștere și pace interioară.

Așa cum se înțelege, autorul atrage atenția asupra faptului că existăm într-o lume duală. Poezia „Clovnul” explorează tema dualității și a suferinței ascunse. Deși clovnul râde și participă la bucuria exterioară a celor din jur, înlăuntrul său se ascunde o tristețe profundă. Versurile dezvăluie o confesiune a alienării și a contrastului dintre ceea ce afișăm și ceea ce simțim. Imaginea clovnului devine un simbol al naturii noastre duale, a distanței dintre exterior și interior.

În ansamblu, fiecare poem din „Nerostitele gânduri” este o fereastră către lumi nevăzute, către profunzimi ale conștiinței, o invitație de a explora trăirile, durerile și frumusețile ascunse ale sufletului.

fShare

Tweet