Planeta Urmuz - Însemnări despre romanele lui Florin Horvath

Despre Florin Horvath şi cărţile sale nu ştiu să se fi scris prea mult, dar sunt nu numai convins că merită şi că trebuie, dar că se va şi scrie, monografii prezic, de pildă, despre istoria neamului aşa cum este aceasta cuprinsă în scrierile sale. Aici, doar notiţe generale, puse pe hârtie cu prilejul unei recente lansări de carte, din 11 iulie, anume a romanului „Veşmântul nemuririi” (Editura Ighemonicon, Bucureşti, 2023). Încep cu însemnări despre autor: mare prieten al Argeşului, al revistei „Curtea de la Argeş”, inclus de aceasta în categoria „Seniori ai culturii” (iunie 2021). Un palmares scriitoricesc absolut remarcabil – am notat 23 de titluri de cărţi, majoritatea romane istorice, implicate, de atitudine, autentic patriotice le-aş descrie pe scurt esenţa, dar şi lucrări ţinând de ordine cavalereşti, zalmoxism, francmasonerie, ezoterism în general.

Iată-le, în ordinea anilor de apariţie: O lacrimă pentru Măria Sa (1987), Voievodul Albastru (2001), Coroana celor șapte mari maeștri (2001), Îndreptar francmasonic (2004), 125 de ani de lumini și umbre în francmasoneria românească (2005), Un templier la Sarmisegetusa (2009), Legenda marelui Zalmoxis (2010), Ultimul festin (2011), Îndreptar heraldic (2012), Vecernie la amiază (2013), Umbrele Nevăzutului (2015), De la Zalmoxis la Sarmizegetusa (2016), Naşterea Daciei (2019), Eşafodul cu fantome (2019), Testament din ţara lucrurilor ascunse (2020), Acolo unde se-nfiripă iertarea (2021), Răpuşi la porţile nemuririi (2021), Vlaherne, mica Dacie din inima Byzanţului (2021), Veniţi de luaţi lumină (2022), Vămile adevărului (2022), Aici, la hotarul furtunilor (2023), Veşmântul nemuririi (2023), Ospăţul cuvintelor (2024).

Din câte ştiu, următoarea cartea este în stadiu avansat de redactare, din câte-l cunosc pe scriitor, vor urma şi altele.

Cel puţin romanele istorice din ultimul deceniu şi ceva urmează un tipic specific autorului, parcă ar fi – şi chiar sunt! – părţi ale aceleiaşi „saga a poporului daco-român”. Mă refer mai jos direct la „Veşmântul nemuririi”, dar fiecare observaţie se poate ilustra şi cu celelalte romane:

1. Lecţii de românism, credinţă (ortodoxie), dacism, patriotism.

2. Aparent, roman de ficţiune, dar conţinând o informaţie istorică impresionantă (din surse „oficiale”, citite atent/inedit, plus informaţii „din munte”), cu o mulţime de personaje şi evenimente reale.

3. Caracter cinematografic, decupaj pe scene scurte, alerte (capitole numeroase, fiecare compus din mai multe scene explicit marcate), cu treceri sistematice dintr-un loc în altul (un singur exemplu, Cap. 21, de 6 pagini: Constantinopol, Haţeg, Chilia, Adrianopol, munte).

4. O temă centrală (de data aceasta, avatarurile Sfântului Giulgiu), urmărită pe o lungă durată de timp (din 1291, Acra, până în 1487, Buda, Haţeg, şi 1490+, munte) şi pe o arie geografică amplă (munte, Târgovişte, Haţeg, Buda, Roma, Veneţia, Constantinopol, Adrianopol, Sibiu, Polonia, Moscova etc.).

5. Scriitură expresivă, modernă: personaje pregnante, lupte descrise scurt şi alert, „din apropiere”, sonor şi vizual, scene creionate din câteva cuvinte.

6. Fior iniţiatic, ezoterism atent dozat: ordine cavalereşti, bătrânii din munte, cunoştinţe primordiale, „lecţii iniţiatice” pe parcursul acţiunii.

7. Legături între romane (personaje, evenimente, artefacte-simbol) – frescă bogată, completându-se de la un text la altul.

8. Mesaj final explicit (Epilog) pentru cititor: încredere în românitate, ortodoxie; amărăciune privind lumea contemporană, dar sugestii de îndreptare finală – anunţată pentru anul 2100.

Un autor care merită citit cu mare atenţie, sistematic – un privilegiu pentru Argeş să-l aibă aproape… (Detaliu etimologic, doar eventual relevant: „horvath” este maghiarizarea lui „hrvat”, care înseamnă croat în limbile slavice sudice – Wikipedia.)

fShare

Tweet