Gesturi simbolice și recunoștință față de educație, la Primăria Corbeni

În prag de sărbători, când spiritul Crăciunului ne îndeamnă la bunătate și recunoștință, Primăria comunei Corbeni a fost martora unor momente cu profundă semnificație pentru întreaga comunitate. Prin gesturi simbolice și prin aprecierea valorilor autentice, administrația locală reafirmă respectul față de educație și cultură. În acest context, primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, a transmis un mesaj care surprinde emoția, recunoștința și spiritul de unitate ce definesc această perioadă specială și a felicitat-o pe prof. Elena Stoica pentru contribuția adusă în promovarea spiritului cultural în rândul tinerelor generații.
„Luni, 15 decembrie, la Primăria Corbeni, a fost împodobit bradul de Crăciun, simbol al speranței, al luminii și al comuniunii care ne adună, an de an, în jurul valorilor ce dau sens vieții de comunitate.
În aceeași zi, doamna profesor Elena Stoica, coordonator al Centrului de pictură <<Culoare și Vis>> din Corbeni, a așezat în vitrina special amenajată diplomele și premiile obținute de-a lungul timpului, împodobind, prin rezultatele muncii sale și ale copiilor pe care îi îndrumă, întreaga comunitate.
Aceste distincții reprezintă expresia dăruirii, a excelenței și a perseverenței, fiind mărturii ale unui efort susținut care contribuie la formarea tinerelor generații și la afirmarea valorilor autentice ale localității noastre.
Prin astfel de gesturi, Primăria Corbeni devine un spațiu al respectului față de educație, cultură și frumos, un loc în care munca și vocația sunt cinstite așa cum se cuvine.
Exprimăm aleasa noastră apreciere doamnei profesor Elena Stoica pentru devotamentul și contribuția sa deosebită la viața culturală a comunei Corbeni. Fie ca Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă tuturor pace, lumină și binecuvântare”, a scris primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică.
