Muzică, dans și voie bună la Ziua Comunei Domnești!
Duminică, 28 iulie, de la ora 14.00, Domneștiul va îmbrăca straie de sărbătoare, pentru cea de-a XI-a ediție a Zilei Comunei.
Pe platoul Teatrului de Vară aflat în inima localității, nu departe de instituțiile de bază ale comunității, oamenii vor petrece, iar pentru câteva ore bune vor uita de grijile cotidiene. Voia bună va fi asigurată de artiști și invitați de calitate, buna dispoziție fiind întreținută și cu berea și micii oferite, ca de fiecare dată, din sponsorizările obținute de către edilul-șef.
Printre artiștii veniți să cânte și să încânte publicul se vor număra: Valeriu Sanfira, Codruța Sanfira Filip, Claudia Ghițulescu, Crinu Spătaru, Alin Gabriel Matei, dar nu în ultimul rând Ansamblul Cununa Domneștiului, un grup extrem de apreciat atât la nivel național, cât și la festivalurile internaționale.
De asemenea, prezenți la eveniment vor fi și fostul prefect al județului, Radu Perianu, secretarul de stat Iani Popa, dar și primari ai localităților învecinate.
"Vă aștept pe toți, cu drag, la marea noastră sărbătoare, să petrecem, să ne simțim bine, să socializăm și să uităm de politică, griji ori neajunsuri", a transmis primarul Doru Smădu.