Corbeni: bugetul pe anul 2023, în dezbatere publică
În conformitate cu prevederile Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pentru anul 2023, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Primăria Corbeni propune spre dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Corbeni pe anul 2023 și estimările pe anii 2024,2025 și 2026. Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul administrației publice locale, accesând următoarele linkuri:
https://www.cjarges.ro/.../proiecte-de-hotarare-dezbatere...
https://www.primariacorbeni.ro/.../proiecte-de-hotarare...
Persoanele interesate, asociațiile de afaceri și alte entități pot trimite în scris propuneri sau sugestii cu privire la Proiectul Bugetului Local, la sediul Primăriei Corbeni - Compartiment Monitorizare și Gestionare Proceduri Administrative, sau în format electronic pe email-ul Primăriei Corbeni: primaria_corbeni@yahoo.com.
„Facem precizarea că proiectul de hotărâre nu conține sumele din TVA alocate de Bugetul de Stat pentru învățământ, deoarece acestea nu au fost comunicate la momentul afișării pe site. După primirea acestor sume, se va completa proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului. Pentru a putea funcționa și a demara lucrările necesare dezvoltării localității, Consiliul Local trebuie să aprobe Bugetul local până la cel târziu 3 Februarie 2023”, a transmis primarul Nicolae Dinică.