Oricine poate să-şi facă un cont de Facebook, dacă are o adresă de mail. Astfel, nu mai este de mirare faptul că pe reţeaua de socializare amintită şi-au făcut conturi copii care nu au împlinit
Un grup numeros de cadre didactice de la Liceul Forestier, condus de prof. Andrei Grigorescu, a participat săptămâna trecută la seminarul "Abordarea sistemic-integrativă a procesului didactic
Până la sfârşitul acestei luni, în judeţul nostru vor ajunge 22 microbuze şcolare noi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău. Printre localităţile în care vor fi repartizate se
La cele şase trageri organizate duminică seara de Loteria Română nu s-a înregistrat niciun câştigător, iar sumele rămase în joc sunt importante. Astfel, la Loto 6/49, la categoria l, reportul
Prin OUG nr.92/2014, publicată pe 30 decembrie 2014, guvernul a modificat Codul fiscal cu privire la veniturile obţinute din jocurile de noroc. Astfel, s-au introdus cote diferite de impozitare în
Fermierii pentru care APIA a emis acordul prealabil de finanţare pot depune cererile pentru ajutorul de stat acordat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul lV 2014 până pe data de
Duminică, legislativul local a aprobat bugetul pe anul în curs în sumă de 30 miliarde lei vechi. Acesta este aproximativ egal în valoare absolută cu cel de pornire din anul trecut. "Este un buget
Primarul domnişan a trăit duminică bucuria de a i se fi născut primul nepot la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Proaspătul tataie era atât de emoţionat când a anunţat marea veste încât o cam
Incredibila declaraţie îi aparţine fostului primar al municipiului din perioada 1996-2008. Prof. Gheorghe Nicuţ a acceptat ieri dimineaţă să discute în redacţia noastră despre procesul în care a
De astăzi încep cursurile semestrului II, care se vor încheia pe 10 aprilie, când începe vacanţa de primăvară, cuprinsă între 11 şi 19 aprilie. Elevii se vor întoarce la cursuri pe 20 aprilie şi le