Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 ianuarie 2025 20:38

Cel mai mare risc de avalanşă, de gradul trei, la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă măsoară peste 30 de centimetri

Cel mai mare risc de producere de avalanşe măsurat la o staţie meteo din ţară este de gradul trei din cinci, adică însemnat, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. La Bâlea Lac stratul de zăpadă măsoară 32 centimetri.


„Stratul nou de zăpadă care se va depune până sâmbătă poate acţiona ca o suprasarcină peste partea fragilă, deja existentă, sporind astfel riscul declanşării avalanşelor în mod spontan, de dimensiuni mici, izolat medii acolo unde sunt deja acumulări mai consistente sau sunt formate plăci de vânt, riscul declanşării avalanşelor fiind amplificat la trecerea turiştilor sau schiorilor – risc însemnat în Carpaţii Meridionali, la peste 1.800 m, în rest moderat sau chiar redus în masivele din nord”, potrivit Buletinului nivometeorologic transmis de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.

Pin It