România este în semifinale!

Festivitatea s-a desfăşurat pe terenul principal, cu precizie nemţească, astfel încât s-a încheiat la ora 10.00.  Rând pe rând au intrat în teren echipele reprezentative din Belarus, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Moldova, Italia, Suedia şi România. Cuvântul de deschidere l-a rostit prof. Gheorghe Borţan, iar reprezentantul principalului sponsor, Dr. Oetker România, Ioan Cozma, a rostit salutul organizatorilor, tradus în limba engleză de directorul turneului, Alex Schuster. Apoi au fost intonate imnurile celor opt naţionale şi după depunerea jurămintelor de către reprezentanţii echipelor şi arbitri, s-a declarat oficial competiţia deschisă.   

Tablouri echilibrate

Tragerea la sorţi efectuată marţi seara a lăsat impresia unor tablouri echilibrate, deşi unii sau alţii dintre reprezentanţii echipelor lăsau să se înţeleagă că ar fi fost mai mulţumiţi şi că ar fi preferat altceva. România a intrat într-o grupă cu Italia, Bulgaria şi Moldova, iar pe cealaltă parte a tabloului au fost Croaţia, Ungaria, Belarus şi Suedia. 

Româncele – mai bune

Prima a intrat în teren pentru echipa noastră Gabriela Nicole Tătăruş, care a avut-o ca adversară pe Vlada Medvedcova. Bucureşteanca noastră a fost foarte concentrată şi motivată pe teren şi s-a impus fără mari probleme. Adversara, în mod evident a crescut considerabil calitatea jocului faţă de anul trecut, dar a dat impresia unei uşoare labilităţi psihice. Aceasta a fost evidentă în mai multe momente ale jocului, dar mai ales atunci când într-un game a condus cu 40-0 şi a reuşit să piardă. Nicole a învins cu 6-1, 6-0 – scor care ne scuteşte de comentarii.

În cel de-al doilea meci, Ioana Gună, colega ei de liceu bucureştean, nu s-a lăsat mai prejos şi a încheiat conturile cu  Alexandra Zaicenco tot în două seturi, 6-2, 6-4. În aceste condiţii, partida de dublu a devenit o formalitate, căci echipa României obţinuse deja calificarea în semifinală. Antrenorul Radu Popescu a mizat pe perechea Mihaela Lorena Mărculescu/Nicole Tătăruş care s-a înfruntat cu echipa formată din Vlada Medvedcova şi Alexandra Zaicenko. Fetele noastre au intrat pe teren destul de relaxate pentru a pierde primul set cu 2-6, dar s-au trezit parcă din pumni, ca un boxer groggy şi l-au câştigat pe al doilea „în oglindă”. În decisiv, moldovencele au pornit şi, la un moment dat au ajuns să aibe avantaj de 3-1, de 4-2 şi 5-3. Ultimul game a dovedit că dublul moldovean a fost mai bun, căci a reuşit punctul de onoare, adjudecându-şi setul cu 6-3.

Suedia – ce dezamăgire!

Echipele Belarusului şi Suediei au oferit cea mai slabă partidă din prima zi a competiţiei, în care toate sportivele au dat impresia că aveau probleme greu de rezolvat cu canicula, accentuate de propriile neputinţe. Nika Shytkouskaya a reuşit cu chiu cu vai s-o bată pe Alexandra Viktorovitch cu 6-4, 6-3, după care Ulyana Grib a avut de luptat din greu cu masiva Molly Helgesson. Dacă primul set l-a câştigat cu 6-4, în cel de-al doilea a suferit vizibil, căci s-a ajuns la tie-break. Suedeza a greşit pe linie şi trezirea de ultim moment n-a mai salvat-o: avansul psihologic luat de belarusă a fost decisiv, astfel că a câştigat cu 7-6 (5), aducând puncul calificării pentru echipa ei. 

La dublu, Nika Shytkouskaya – potrivit deciziei antrenorului Nadejda Ostrouskaya – a făcut pereche cu Katsiaryna Yemelyanenka împotriva cuplului Alexandra Viktorovich/Julita Saner. „Vikingele” nu s-au împăcat cu postura de învinse la zero şi, chiar dacă au pierdut aiurea primul set cu 4-6, după ce conduseseră cu 4-2, s-au ambiţionat şi au câştigat setul secund cu un categoric 6-1. Cu moralul refăcut, profitând şi de uşoara automulţumire a adversarelor deja calificate în semifinale, suedezele au punctat decisiv cu un 6-4. 

Pin It