Daniel David sprijină campania „Ajută şi tu”: iniţiativa trebuia luată mai demult!

.be

 

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia “О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE”, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de miercuri, ”Marinal Expres” a fost Daniel David, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă.

Campania pe care aţi demarat-o este evident o iniţiativă lăudabilă pentru că doriţi să constuiţi o cantină socială, iar eu voi sprijini cu siguranţă proiectul.

Părerea mea este că indiferent de gradul de cultură, nivelul de educaţie sau funcţia pe care o deţii, trebuie să fi mereu aproape de semenii tăi. Fiecare dintre noi suntem produsul societăţii în care ne aflăm, dacă societatea este bună, cu toţii vom fi mai buni cu siguranţă. Suntem creaţi să evoluăm, atunci asta trebuie să facem şi mai ales să ne sprijinim să ne dezvoltăm toţi. Iniţiativa construirii unei cantine sociale în municipiul nostru trebuia să fie mai demult realizată, ţinând cont că toate marile oraşe au asemenea proiecte, iar în România vă spun din istorie că au existat dintotdeauna probleme sociale. Aşadar a începe să îi ajutăm pe semenii care se află în dificultate este evident un lucru foarte bun şi necesar”, a declarat Daniel David.

Voi ajuta la construirea cantinei sociale atât eu cât şi clasa pe care o administrez, sunt dirigintele a 34 de elevi minunaţi, care sunt dornici să vă ajute. Nu cred că trebuie să fim demagogi să ne lăudăm fiecare, trebuie să facem efectiv ceva. În afara elevilor mei mă gândesc să îmi provoc şi colegii de cancelarie, care aşa cum a spus şi directorul Colegiului, Ştefana Florea, toţi sunt nişte persoane minunate care doresc să îşi ajute semenii. Îi nominalizez să participe alături de mine pe Lazăr Nicolae, profesor de Geografie, pe Adrian Gobej, pe Ionel Ungureanu şi Gheorghe Costel, persoane modeste care îşi ajută semenii cu fiecare ocazie”, a mai precizat Daniel David. 

Pin It