Sorina Ştirboiu sprijină campania „Ajută şi tu”: voi fi prezentă la construirea cantinei!

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia “О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE”, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitata specială a emisiunii radiofonice de vineri, „Matinal Expres” a fost Sorina Ştirboiu, directorul Şcolii Gimnaziale Carol I.

 

Mi-am început cariera didactică în anul 1998 la Liceul Constantin Dobrescu, iar în toţi aceşti ani m-am ocupat în principal de instruirea elevilor mei şi m-am implicat în proiecte educaţionale. Campania „Ajută şi tu” mi se pare o iniţiativă foarte bună la care doresc să iau parte, dacă în alte judeţe s-a construit o cantină socială mi se pare normal să fie una şi la noi în municipiu. Cu siguranţă voi fi prezentă la faţa locului când se vor demara lucrările de construire. Alături de mine aş dori să îi am pe colegii de la Şcoala Gimnazială Carol I, dar şi părinţii elevilor noştri, care cu siguranţă vor sprijini proiectul. De asemenea aş provoca şi administraţia locală să participe, deşi presupun că a şi făcut-o”, a declarat Sorina Ştirboiu, directorul Şcolii Gimnaziale Carol I. 

Pin It