Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 09:03

Marian Ghiţă sprijină campania „Ajută şi tu”: contribuie la înălţarea vieţii sociale!

.be

 

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia “О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE”, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de vineri, „Matinal Expres” a fost Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Municipale din Curtea de Argeş.

Am urmărit evoluţia campaniei „Aută şi tu” încă de la început pentru că mi s-a părut o idee interesantă şi utilă pentru argeşeni. Am văzut o mulţime de personalităţi care doresc să contribuie la înălţarea vieţii sociale din Cetatea Basarabilor şi personal sprijin proiectul demarat pentru construirea cantinei sociale. La rândul meu îi provoc să participe la sprijinirea campaniei pe tinerii din cadrul Asociaţiei G.H.E.P.art care au organizat un alt proiect interesant, şi anume Robert Carapancea, Iulia Georgescu, Andreea Marin, împreună cu ceilalţi colegi ai lor. Mă gândesc şi la profesoara Florica Popa, dar şi la tinerii artişti Ramona Şlug şi Mihai Chiţu”, a precizat Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Muncipale din Curtea de Argeş.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.