Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 24 mai 2025 18:27

Ice Bucket de Curtea de Argeş! -AUDIO-

Dacă oameni din întreaga lume şi-au pus apă cu gheaţă în cap în scopuri caritabile, trustul Argeş Expres, împreună cu Asociaţia „O MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE”, au demarat campania „Ajută şi tu”, în care sunt provocaţi argeşenii să participe la construirea singurei cantine sociale din oraş. 

Scopul campaniei este să ajute oamenii nevoiaşi şi copiii cu potenţial, dar fără posibilităţi financiare. Provocarea lansată o dată cu campania, constă în determinarea argeşenilor să construiască această cantină, cei care acceptă provocarea, trebuie să provoace alţi patru prieteni să participe personal la zidirea clădirii. 

Invitat la emisiunea „Matinal Expres”, primul gospodar care nu s-a dat înapoi niciodată de la muncă şi care a răspuns pozitiv campaniei „Ajută şi tu” este Gheorghe Iordăchescu, manager local al sucursalei GDF Suez.

„Categoric da, este o campanie lăudabilă, mă bucur că trustul de presă Argeş Expres a luat această iniţiativă, categoric voi sprijini această campanie şi cu o sumă de bani, dar şi cu muncă voluntară”, a declarat Gheorghe Iordăchescu. 

„La rândul meu îi provoc pe Simona Hirică, directorul Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, un fost dansator şi un profesor de tenis desăvârşit, profesorul Marcel Velea, un coleg de breaslă, Gabriel Jubleanu de la firma JMG, şi l-aş mai provoca pe prietenul Nicu Dobrin, de la firma Inalda Piteşti”, a mai precizat directorul GDF Suez Curtea de Argeş. 

Invitatul de azi al emisiunii Matinal Expres este Gheorghe Alecsei, directorul ATS, care ne va spune dacă şi domnia sa va susţine campania demarată de trustul de presă Argeş Expres! 

 

Pin It