Statistici

 

O privire atentă pe rezultatele alegerilor ne arată unde au lucrat bine echipele de campanie ale candidaţilor şi unde nu. Noul ales în funcţia de primar a dominat cartierul Capu Dealului, acolo unde a strâns cel mai mare număr de voturi din oraş: 267 la secţia de la Auto. În acelaşi loc, Mitrofan a avut 94, iar Ninel Diaconu abia 129. Panţurescu a câştigat în toate cele 20 de secţii ale municipiului, în timp ce bătălia dintre ceilalţi doi a fost adjudecată de Mitrofan. Acesta a avut un scor mai bun decât Ninel în 16 secţii de votare. Primarul a confirmat numai la "Carol I", locul unde votează el, la Auto, Valea Sasului şi la Şcoala nr. 5. La una dintre secţiile din Ivancea (118), primarul şi vicele au fost la egalitate perfectă - 123. Diaconu a avut un număr mic de voturi şi la Şcoala nr. 6 - 55, acolo unde l-a bătut chiar şi profesorul Gheorghe Molea, cu 71 de voturi. Un singur candidat a reuşit performanţa de a avea notată cifra 0 în contul său la o secţie: pe Mihăiţă Nastea (foto) nu l-a vrut nimeni în Posada, la Secţia nr. 122 de la Şcoala nr. 6! 

 

Pin It