Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 20 aprilie 2024 02:28

Generalul Chelaru Mircia: "Războiul este cea mai mare crimă a umanității. El este produs de politicieni, condus de generali, și-l suferă națiunile și popoarele!" (P)

Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, pe 24 februarie, este în plină desfășurare și nu pare că se va termina curând, mai ales că negocierile de până acum nu au ajuns la un numitor comun. În acest context, generalul Mircia Chelaru, fost șef de Stat Major al Armatei Române, deputat membru în Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, din Camera Deputaților, a fost din nou invitat la TVR, în emisiunea moderată de jurnalista Monica Ghiurco. În studio, gazda a făcut o analiză a evoluției frontului alături de invitatul său.

"Să începem cu o butadă. Să nu uitați că războiul este cea mai mare crimă a umanității. El este produs de politicieni, condus de generali, și-l suferă națiunile și popoarele. Dacă domnii politicieni se ascund în spatele unei vorbe, că <<Vezi, Doamne>>, războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, eu le spun de la acest post de televiziune a națiunii române, ca o sentință severă și ireconciliabilă: NU, domnilor, războiul nu trebuie să fie o continuare a politicilor! Luați aminte că războiul este un eșec al politicilor politicienilor care nu au fost în stare să evite războiului. Iată ce înseamnă iraționalul unei politici care a ales moartea în locul dialogului și a vieții. Ca militar de profesie, care a făcut studiile pe ambele maluri ale Atlanticului, vă pot spune că războiul are o singură finalitate: moartea! Indiferent dacă este sub forma operațiunilor speciale limitate, suma acestora dă în cele din urmă întregul. A încercat să producă o operațiune militară specială în urma căreia se aștepta la rezultate imediate, numai că, de la bun început, Moscova, nu Putin, a pierdut războiul informațional. Nu a cunoscut, în primul rând, starea de spirit a populației Ucrainei. Chiar dacă în termeni informativi, informațiile clasificate, cele de exactitate, îi dădeau oarecum credit și puteau să argumenteze, informațional și din punct de vedere al clarității exprimate prin canalele diplomatice, Moscova a rămas aceeași dintotdeauna. Cu acțiunea înainte de explicație. Toată tehnologia gândirii Moscovei de la Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică și cea de astăzi, resovietizată mental, este factor împlinit după care discutăm. Așa s-a întâmplat. În altă ordine de idei, atacul a început în noaptea de 23 spre 24 februarie, pentru că pe 23 februarie este Ziua Armatei Roșii. În termeni moderni, acum, este Ziua Armatei și Eroismului Sovietic. Politicile Vestului, ale Europei în general, ale spațiului euroatlantic, lăsând deoparte țările care sunt la contact, nu au avut o politică a estului realistă. Noi am avut o politică a dezideratelor. Pentru că a apărut o suficiență, pe de-o parte a cunoașterilor și a garanțiilor, pe de altă parte un fel de tango în diplomație... În 26 septembrie 2000, la întâlnirea mea de la Pentagon cu ocazia analizei condițiilor de îndeplinire ale membrelor pentru a intra sub semnătură în 2004 în NATO - avem documentele astăzi, putem vorbi despre ele - am avertizat pe baza informațiilor pe care le-a avut inteligența românească. Avertizam atunci că începând cu a doua decadă, respectiv între 2010 și 2020, din 2012, Rusia va ocupa Crimeea și estul Ucrainei! Iată că s-a confirmat... Evoluția gândirii ex-sovietice, dar profund țariste a Kremlinului s-a adeverit... Acum, sunt aceleași condiții preliminare ale anilor 1917, când explozia socială, ca urmare a incapacității de a mai suporta condițiile, sunt pregătite aproape în toată Europa, să nu ne facem iluzii. Sistemul mimetic de gândire este foarte rău pentru că în loc să analizezi cu severitate vulnerabilitățile, să le recunoști ca atare, să iei măsurile care se sunt corespunzătoare realității, tu vii cu sloganuri și cu umbrele... Auzi peste tot de umbrela NATO... Da, dar NATO este suma integrată a forțelor membrilor săi. Nu poate fi un NATO puternic cu membrii slabi. Și-atunci, tot așteptai să vină cineva să-ți pună umbrela deasupra, doar că uneori umbrela aceasta e foarte ciuruită. Deci, ceea ce vedem la granița noastră, este la granița românității și cine nu ia în calcul treaba asta înseamnă că nu trăiește sentimentul apartenenței unei civilizații a românilor care s-a dus exact/extinsă până unde este ea astăzi. Această reținere și lipsă de abordare sinceră, bărbătească, a realității, face să nu luam soluțiile cele mai bune, din păcate. Spre norocul nostru, sunt centre de gândire rapid funcționale care ne mai dau și soluții. Mulțumim lui Dumnezeu că suntem unde suntem! În altă ordine de idei, declarațiile și măsurile luate de Alianță, sunt, evident, cele de răspuns, de a da sens scopului Alianței și de descurajare, eventual, a unui sistem de alertă preventivă. Văd că și d-l președinte Iohannis a folosit sintagma <<aliații noștri>>. Noi nu suntem în exteriorul Alianței, deci suntem în interiorul unei organizații în care fiecare parte este componentă a unei forțe, a unui concept. NATO nu mai este o alianță, este un concept de civilizații și de apărare a acestei civilizații de tip euroatlantic. Lupta la ora actuală, dincolo de ce vedem în teren este între două concepte de civilizație. Una euroatlantică cu libertățile, drepturile, care, din păcate, mai sunt schilodite din când în când, și civilizația eurasiatică, pregătită prin noua doctrină a euroasiatismului, să conducă lumea în rigorile dogmelor ale oligarhiei, autocrației, care sunt firești, de când lumea și pământul, practicate în spațiul eurasiatic. Eu n-am să văd niciodată o democrație de tip liberală, sau liberal-democrată, sau conservator de tip englez, la Astana sau undeva în Turkmenistan. Nici măcar în Ucraina. Această țară este o lecție neînvățată a istoriei. Ucraina, de-a lungul timpului, aproape un secol, a fost un exemplu prin care acest spațiu trebuia re-reglementat. S-a încercat cu jumătăți de măsură. Din 1997, odată cu dezarmarea nucleară, când i s-au asigurat toate garanțiile de securitate, apoi în 1999, apoi în 2011 când s-a reîntregit tratatul Ucraina - NATO, parteneriatul strategic în contextul actorului principal: Moscova. Și au convenit niște reguli. Noi, acum, suntem obligați să condamnăm actul de agresiune militară directă, cu consecințe criminale asupra poporului ucrainean. Poporul ucrainean nu e vinovat. Nici poporul rus nu e vinovat. Cine încearcă să plaseze vina într-o singură parte, greșește", a explicat generalul Mircia Chelaru.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.