Dragoş Boncea confirmă sprijinirea candidaturii lui Virgil Baciu la preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş

Candidatul PMP la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Virgil Baciu, a anunţat de curând că mai mulţi primari de la PNL, PSD şi de la alte formaţiuni politice l-au asigurat de sprijinul lor pentru obţinerea acestui post. Printre nominalizaţi a fost şi vrednicul şef al administraţiei publice locale din Poienarii de Argeş, Dragoş Boncea, cel care tot după două mandate a scos comuna la lumină. Contactat pe această temă, dumnealui ne-a declarat: "Este foarte adevărat, îl voi sprijini pe Virgil Baciu! Şi asta nu pentru că suntem prieteni, ci pentru că-l consider cel mai bun administrator pe care l-ar putea avea judeţul Argeş. Performanţele înregistrate de el la Corbi îl recomandă din plin. Ceea ce m-a convins definitiv este programul de administrare judicios, realizabil, pe care mi l-a prezentat, ce se bazează pe un parteneriat intercomunitar între Consiliul Judeţean şi UAT-urile din judeţ. Consider că Argeşul a ajuns codaş datorită modului defectuos în care a fost administrat în ultimii 30 de ani. Infrastructura rutieră, de apă şi canalizare, şcolară, turistică, medicală - ca să nu dau şi alte exemple - este la pământ! Virgil Baciu este omul potrivit să relanseze dezvoltarea durabilă a judeţului nostru, pentru că dispune de un program bun gândit de el, de experienţa administrativă şi de curajul necesar pentru a nu se lăsa dus de nas de oameni cu interese obscure, dar mai ales de a pune în operă generoasele sale proiecte... Foarte adevărat, sunt membru PNL şi în toată activitatea mea am dovedit că nu pot renunţa la libertatea de gândire şi de iniţiativă, refuzând să mă supun unor comandamente în care n-am crezut. Îmi asum riscul ca această declaraţie să mă marginalizeze şi mai mult în partid, dar m-am obişnuit cu asemenea provocări în ultima vreme, căci prefer să-mi păstrez intactă coloana vertebrală. În eventualitatea în care partidul nu-mi va valida candidatura, voi găsi alte soluţii pentru a putea continua ceea ce am început în plan administrativ în anul 2012. Şi asta nu pentru că vreau să mor primar, ca alţii, ci pentru că încă n-am finalizat ceea ce mi-am propus pentru localitatea natală!".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It