Preşedintele Iohannis tulbură "relaxarea": "Virusul este încă printre noi!"

Marţi, şeful statului a avertizat din nou, că, dacă ritmul de infectare şi presiunea pe spitale vor creşte semnificativ după relaxarea măsurilor de carantină, autorităţile vor fi obligate să reinstituie starea de urgenţă. "Cred că nimeni nu-şi mai doreşte să reintrăm în starea de urgenţă, dar vom fi obligaţi să luăm din nou această decizie în situaţia în care ritmul de infectare şi presiunea pe spitale vor creşte semnificativ", a spus preşedintele în cadrul unei declaraţii de presă. Klaus Iohannis a notat că majoritatea românilor a respectat în continuare regulile, iar instituţiile publice şi companiile private s-au pregătit foarte bine pentru reînceperea activităţii şi au luat toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea oamenilor. Totuşi, din nefericire, au fost în aceste zile şi exemple de comportamente în totală contradicţie cu normele sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toţii: "Unii au înţeles complet greşit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor. Procedând aşa, s-au pus atât pe ei, cât şi pe ceilalţi în pericol. Dragi români, virusul este încă printre noi! Cu cât conştientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenţie, cu atât cresc şansele noastre, ale tuturor, să controlăm şi, în cele din urmă, să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor. Iar în acest moment, trebuie să vă spun că, dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm cu siguranţă spre un scenariu în care vom avea noi focare şi un nou val de îmbolnăviri!" Preşedintele României a criticat şi fenomenul de fake-news, afirmând că "tot felul de iresponsabili" răspândesc dezinformări, "unii din inconştienţă, alţii din rea-voinţă", şi propagă tot soiul de teorii ale conspiraţiei, "cu scopul de a cultiva neîncrederea în rândul cetăţenilor". "Aceste abordări care contestă gravitatea virusului sunt nocive, pentru că mistifică evidenţa, erodează autoritatea statului şi pot crea breşe, afectând solidaritatea şi responsabilitatea socială, care sunt fundamentale pentru a putea depăşi cu bine această perioadă dificilă!", a arătat şeful statului. În concluzie, acesta a precizat că priorităţile în perioada următoare sunt menţinerea sănătăţii cetăţenilor noştri şi relansarea economică. "Această pandemie ne-a afectat pe toţi prin amploare şi gravitate. Nu există sectoare ale economiei care să nu fi avut de suferit într-o proporţie mai mare sau mai mică. Însă o abordare constructivă implică tratarea crizei şi ca oportunitate, pentru a aşeza România pe fundamente sănătoase. De altfel, pentru că vorbim de oportunităţi, am putut constata cu toţii o accelerare a uneia dintre cele mai importante reforme de care are nevoie România, şi mă refer la digitalizarea administraţiei. Instituţiile s-au adaptat rapid, de la cele din domeniul muncii sau din sectorul financiar, până la acordarea de servicii medicale online. Este un uriaş pas înainte, care în mod obligatoriu va trebui consolidat. Totuşi, este important să înţelegem că nu vorbim de o repornire a economiei de la zero, pentru că economia României nu a fost complet oprită în aceste luni. Au fost sectoare importante care au funcţionat la capacitate deplină, cum este sectorul construcţiilor şi al infrastructurii, ceea ce explică şi creşterea economică de pe primul trimestru. În continuare, relansarea economică se va sprijini pe investiţii în mari proiecte de infrastructură. Viziunea pentru dezvoltarea României în următorii ani se va fundamenta pe inovare, competitivitate şi pe investiţii masive în infrastructura de transport, energetică, dar şi sanitară. Este o viziune care pleacă de la principii economice sănătoase, care vor susţine în mod durabil prosperitatea românilor. Ceea ce trebuie să facem acum - şi aici solicit sprijinul tuturor forţelor politice credibile şi mediului de afaceri - este să oferim încredere angajaţilor şi întreprinzătorilor!", a adăugat acesta.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It