Am primit la redacţie - "Le mulţumesc tuturor cetăţenilor din Argeş care au avut un comportament demn şi responsabil pe timpul stării de urgenţă!"

Am intrat într-o nouă etapă generată de pandemia de coronavirus: starea de alertă. Timp de două luni, cu toţii am fost nevoiţi să facem faţă rigorilor impuse prin ordonanţe militare (uneori absurde) care au reglementat starea de urgenţă. Au fost momente dificile pentru toţi: unii dintre noi au trăit drama infectării cu COVID-19; alţii au fost nevoiţi să stea în izolare sau în carantină; mii de argeşeni şi-au pierdut locurile de muncă sau au intrat în şomaj tehnic; foarte multe firme şi-au suspendat sau chiar şi-au închis activitatea; toţi am fost nevoiţi să stăm în izolare, fără a ne putea vedea părinţii bătrâni sau alte rude şi prieteni; personalul medical şi forţele de ordine s-au implicat direct în lupta cu virusul.

Foarte greu a fost şi pentru administraţiile locale, lăsate de Guvern să se descurce aproape numai prin propriile forţe, deşi li s-au impus reguli şi cheltuieli uriaşe. Spre cinstea lor, primarii din Argeş au făcut faţă cu brio acestei situaţii complicate, ajutând oamenii din comunităţile pe care le conduc şi limitând, prin acţiunile lor, răspândirea noului coronavirus. Pe această cale ţin să le mulţumesc tuturor cetăţenilor din Argeş care au avut un comportament demn şi responsabil, medicilor, asistenţilor şi altor categorii de personal care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva vieţi şi a proteja sănătatea argeşenilor, primarilor şi viceprimarilor din Argeş, dar şi altor aleşi care s-au implicat total în lupta contra pandemiei. Eforturile lor nu au fost, din păcate, susţinute aşa cum trebuie de către Guvern şi nici nu au fost înţelese de către un Executiv incapabil să facă faţă situaţiei.

Din păcate, greul nu a trecut! Ameninţarea noului coronavirus încă este puternică. Situaţia este în continuare dificilă, mai ales cu un Guvern care pare total depăşit de situaţie. De aceea, nu trebuie să lăsăm garda jos! Sunt convins, însă, că împreună vom reuşi să depăşim toate obstacolele şi să revenim la o viaţă normală cât mai repede, continuând însă să fim responsabili, să ne ajutăm şi să ne respectăm unii pe alţii. Dumnezeu să ne dea sănătate şi putere să trecem peste această situaţie dificilă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It