Adrian Miuţescu: "România are nevoie de autostrăzi şi acum este momentul marilor investiţii!"

Anul 2020 va fi anul Autostrăzii Sibiu-Piteşti şi acest lucru se vede atât din evoluţia rapidă a lucrărilor pe Tronsonul 1 Sibiu-Boiţa, cât şi din implicarea Guvernului liberal în semnarea Contractelor de execuţie pentru celelalte 4 tronsoane. Vineri, primul ministru Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode au efectuat o vizită pe şantierul segmentului Sibiu-Boiţa şi s-au declarat mulţumiţi de stadiul lucrărilor şi de evoluţia proiectului. La rândul său, preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a precizat că realizarea acestui proiect va aduce o contribuţie extraordinară la dezvoltarea economiei judeţului Argeş. "Am promis că semnarea Contractului pentru Tronsonul 5 Piteşti-Curtea de Argeş al autostrăzii va avea loc la Piteşti şi acest lucru s-a întâmplat pe data de 11 mai. Iată că ne-am ţinut de cuvânt! De asemenea, am confirmarea din partea domnului ministru al Transporturilor că până la finalul lunii iunie va fi semnat şi Contractul pentru Tronsonul 4, Curtea de Argeş-Tigveni. Aşa cum am mai spus, anul 2020, va fi anul Autostrăzii Sibiu-Piteşti! De 12 ani acest proiect a fost tergiversat de guvernele PSD şi tot ce au putut realiza a fost să pună piedici dezvoltării României. Ei nu s-au gândit că o autostradă care va traversa judeţul Argeş, de la sud la nord, va însemna un aport extraordinar pentru dezvoltarea economiei judeţului. România are nevoie de autostrăzi şi de drumuri expres; acum este momentul marilor investiţii şi noi acţionăm în acest sens!", ne-a declarat preşedintele PNL Argeş.

"Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv realizarea de investiţii masive în dezvoltarea infrastructurii de transport din România. În 2008 a fost realizat studiul de fezabilitate şi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pe Autostrada Piteşti-Sibiu şi 12 ani de zile au rămas pe hârtie. Astăzi chiar sunt bucuros să văd că lucrările nu mai sunt pe hârtie, ci sunt în teren. Avem un constructor mobilizat, care, după opinia mea, va avea capacitatea să termine mai repede acest obiectiv de investiţii şi domnul ministru al Transporturilor ştie foarte clar că are susţinerea mea totală, orice problemă trebuie rezolvată, pentru a putea împinge înainte proiectele de investiţii", a declarat primul ministru Ludovic Orban la vizita pe Tronsonul 1 al autostrăzii.

"Practic, după ani şi ani pierduţi de guvernele anterioare, intrăm în linie dreaptă cu realizarea acestui important obiectiv de infrastrucură. Din punct de vedere al finanţării, lucrurile stau foarte bine, avem 6,4 miliarde de lei alocaţi prin bugetul de stat, pe 2020 şi fonduri europene. Aşadar, nu avem nicio problemă să finanţăm toate loturile de autostradă aflate în execuţie în acest moment, 164 km de autostradă şi drumuri expres", a spus şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It