Clădirile în care funcţionează cabinetele medicilor de familie, scutite de plata impozitului!

Camera Deputaţilor a adoptat zilele trecute un proiect de modificare a Codului fiscal ce prevede că sunt scutite de la plata impozitului clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie. "Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru clădirile unităţilor sanitare publice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice", prevede proiectul adoptat de Camera Deputaţilor. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 307 voturi "pentru" şi 2 "împotrivă". Proiectul iniţiat de parlamentari ai PNL a fost respins de Senat, însă a fost votat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

"Miercurea trecută, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a fost votat Proiectul de Lege al cărui coiniţiator am fost, prin care se acordă scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri pentru cabinetele de medicină de familie, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice. Decizia vine ca o reparaţie pentru medicii de familie, după ce, prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost scutite de la plata impozitului pe clădiri numai unităţile sanitare publice (spitale, clinici şi policlinici), fără a se ţine cont şi de reţeaua Medicinei de familie. Această lege oferă un sprijin binemeritat pentru reţeaua de medicină primară, formată din peste 11.000 de medici de familie, care au un rol determinant în prevenţie şi în menţinerea stării de sănătate a populaţiei şi care, în această perioadă, se găsesc în prima linie a bătăliei cu pandemia de COVID-19", ne-a declarat deputatul PNL Dănuţ Bica.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It