Ionel Păunescu a confirmat ataşamentul la PRO ROMÂNIA!

Consilierul municipal din Curtea de Argeş, ales pe lista de candidaţi ai PAM pentru un prim mandat în 2016, a decis să-şi declare public noua orientare politică. Ionel Păunescu ne-a confirmat faptul că sâmbătă va face parte din delegaţia filialei argeşene ce va participa la evenimentul ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului cu prilejul lansării Manifestului politic 2020-2024 PRO ROMÂNIA-Victor Ponta. Scurta sa declaraţie a fost foarte plastică şi deopotrivă diplomatică: "Da, este adevărat, voi fi face parte dintre cei 12 apostoli argeşeni, delegaţi la acest eveniment. Pentru mulţi nu mai era un secret faptul că de circa doi ani de zile sunt apropiat sufleteşte de formaţiunea condusă de către fostul premier şi lider PSD, Viorel Ponta. Aşa că viitorul meu politic era previzibil, mai ales după ce s-a întâmplat în ultimul timp pe scena politică locală şi chiar naţională...".
După cum se ştie, PAM, formaţiune politică pe care a ctitorit-o fostul senator PDL, av. Mircea Andrei, a fost surpriza alegerilor locale din 2016 la Curtea de Argeş. Şi asta deşi candidatul său, fostul primar Nicolae Diaconu, n-a mai reuşit să obţină al treilea mandat consecutiv. Totuşi, formaţiunea sa a câştigat 3 locuri de consilieri locali din totalul de 19 şi s-a situat pe podiumul alegerilor, după PSD şi PNL. Cum Nicolae Diaconu s-a retras, acestea au revenit lui Ion Şerban, Ionel Păunescu şi Marius Deaconu. Numai că PAM a intrat apoi într-un oarecare con de umbră, trăind practic mai mult prin eforturile depuse de către aleşii săi locali. Asta până la turul doi al alegerilor prezidenţiale, când a făcut o înţelegere cu PNL Argeş pentru susţinerea lui Klaus Iohannis prin cei circa 70 aleşi ai săi. Povestea de iubire cu liberalii s-a sfârşit destul de repede şi, recent - după informaţiile noastre - fostul senator Mircea Andrei s-a întâlnit cu colegii din PAM, la Piteşti şi le-a comunicat decizia sa de a trece la PER. Foarte elegant, i-a invitat pe cei ce doresc să-i fie alături, dându-le mână liberă celorlalţi să-şi aleagă calea politică pe care o cred a fi cea mai potrivită. În mod evident, Ionel Păunescu a ales PRO ROMÂNIA, dar încă lasă să planeze incertitudinea asupra eventualei sale candidaturi la Primăria Curtea de Argeş la viitoarele alegeri...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It