Orban: "BP al PNL a stabilit poziţia partidului faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD"

Guvernul Ludovic Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Alegerea primarilor în două tururi este susţinută de peste 80% dintre români. PSD a depus o moţiune de cenzură, care a fost citită luni în plenul Parlamentului. Depunerea acesteia este o încercare a PSD de a bloca alegerea primarilor în două tururi. Falimentul alegerilor într-un singur tur a fost constatat în 2016: aproape 30% dintre primari au fost aleşi cu votul a mai puţin de jumătate dintre cetăţenii care s-au prezentat la urne. Prin depunerea moţiuni de cenzură, PSD face jocul baronilor locali şi dispreţuieşte voinţa românilor.
"Obiectivul fundamental al PNL în materie de alegeri locale este să pună în practică voinţa majorităţii zdrobitoare a cetăţenilor care îşi doresc alegerea primarilor în două tururi. Plecând de la acest obiectiv, PNL va împiedica adoptarea moţiunii de cenzură. Am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie în plen şi să voteze la vedere împotriva moţiunii de cenzură. Am mandatat grupurile parlamentare de la Senat şi Camera Deputaţilor să poarte negocieri cu toate grupurile parlamentare partenere, să discute individual cu parlamentarii, pentru a-i convinge că este benefic ca sistemul de alegere a primarilor în două tururi să fie adoptat şi ca atare să nu voteze în favoarea moţiunii de cenzură", a declarat Ludovic Orban.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It