Joia viitoare se va decide soarta Guvernului Dăncilă!

Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent!", a fost citită astăzi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Dezbaterea şi votul final va avea loc joia viitoare, de la 10.00. Documentul a fost citit de senatorul PNL Florin Cîţu. Parlamentarii PSD nu au participat la citirea moţiunii. Doar 128 de parlamentari au fost prezenţi în sala de plen, din totalul de 465. Ludovic Orban a declarat că la felul în care au decurs lucrurile în plenul reunit de miercuri, după evaluările parlamentarilor PNL vor mai fi încă 7 voturi de susţinere a moţiunii, pe lângă cei 237 de semnatari ai acesteia. "Am convingerea că toţi semnatarii şi toţi cei care vor să voteze moţiunea de cenzură vor fi prezenţi joia viitoare şi vor vota pentru căderea acestui Guvern", a conchis Orban.
La finalul plenului de miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a spus că, din punct de vedere matematic, PSD a pierdut majoritatea în Parlament, însă rămâne de văzut la moţiune, dacă opoziţia va strânge cele 233 de voturi necesare adoptării. În schimb, senatorul PSD Mihai Fifor a susţinut că partidul nu şi-a pierdut majoritatea în Parlament, miercuri fiind doar o problemă de prezenţă în sală, în contextul în care au fost 26 de social-democraţi absenţi. De asemenea, preşedintele PSD Viorica Dăncilă i-a acuzat, miercuri seară, pe parlamentarii Opoziţiei că fug de propria moţiune de cenzură, precizând că aleşii au demonstrat că nu au suficiente voturi pentru ca aceasta să treacă de Parlament. Premierul a reiterat ideea potrivit căreia moţiunea de cenzură nu va trece.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It