PSD Argeş se repoziţionează după alegerile europarlamentare

Săptămâna trecută s-a desfăşurat prima conferinţă de presă a organizaţiei PSD Argeş după alegerile europarlamentare. Chiar dacă în judeţ, partidul a ieşit învingător cu 29,16%, membrii din teritoriu nu au fost mulţumiţi de acest rezultat, considerându-l prea mic faţă de pretenţiile pe care le aveau. De asemenea, aceştia nu şi-au putut ascunde îngrijorarea pentru pierderea controlului asupra unor centre de putere cum sunt Piteştiul şi Mioveniul. Înainte de întâlnirea cu reprezentanţii mass-media, liderii PSD au dezbătut situaţia partidului atât la nivel judeţean, cât şi la nivel local, apoi s-au prezentat în faţa presei Şerban Valeca, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu şi cel executiv al PSD Argeş, Cristian Gentea (lider al PSD Piteşti).
"Vă voi comunica deciziile luate la Bucureşti. S-au întâmplat foarte multe într-un timp foarte scurt. Cea mai importantă discuţie a fost despre ce atitudine luăm şi dacă am înţeles ceva din votul din 26 mai. Unii au dat vina pe preşedinte, alţii pe organizaţie. Discuţia mea cu colegii din Argeş este să solicităm un CEX la nivel naţional cât mai urgent în luna iunie. La nivel judeţean, indirect, noi am câştigat, dar nu cum ne-am fi aşteptat. Vom avea mai multe analize pe localităţi. Trebuie schimbat mesajul, trebuie întinerită organizaţia prin adresarea şi către alte categorii sociale. Îmi pare rău pentru Dragnea ca om, dar ne-au făcut rău scandalurile din jurul său. Am fost slabi pe online, pentru că ei s-au apucat de treabă acum 2 ani, pe când noi de-abia de 2 luni... Nu cred că este cazul de demisie în urma rezultatului alegerilor", a spus Şerban Valeca.
"Eu nu mi-am revenit nici acum după ce am sunat în prima secţie de vot şi am aflat că buletinele noastre sunt pe jumătate decât cele de la USR. O să schimb şi strategia legată de Facebook. Avem mulţi directoraşi şi când le-a fost bine, era bine! Acum nu i-am văzut pe mulţi dintre ei şi vor fi schimbaţi... Îmi voi depune mandatul astăzi, la ora 17.00. Dacă nu sunt de acord cu demisia mea, eu am gândit o strategie care va aduce rezultatul cel mai bun la Prezidenţiale. Nu mă veţi mai vedea pe stradă cu o grămadă de oameni şi împărţind flyere!", a declarat şi Cristian Gentea.
"Mi-ar fi plăcut ca dl. Georgescu, şeful nostru de campanie, să fie alături de noi, dar lipseşte. Nu mai este loc de a te replia! Viitorul înseamnă tineret, motiv pentru care - aşa cum am discutat astăzi în C.E.X. Argeş - vom promova tineretul, proiectele pentru ei şi trebuie mers în organizaţiile locale. Este momentul să ne trezim şi să abordăm probleme punctual în fiecare organizaţie", a concluzionat Dan Manu.
În cadrul conferinţei de presă, Şerban Valeca a anunţat excluderea mai multor consilieri din Ştefăneşti, acuzaţi de faptul că au făcut campanie pentru adversarii politici. "La Ştefăneşti, cinci consilieri PSD din opt vor fi excluşi, deoarece există dovezi că au făcut campanie PNL. Cristian Gentea va exclude din funcţiile politice preşedinţii de organizaţii care sunt şi pe funcţii administrative, pentru că nu i-am văzut deloc în campanie". În plus, deputatul Cătălin Rădulescu va avea interzis la ieşirile publice. "Cătălin Rădulescu a fost în echipa centrală de comunicatori. După campanie, a ieşit cu acea declaraţie total nepotrivită, şi-a scos din sărite toţi colegii. În C.E.X. s-a decis ca el să nu mai dea niciun fel de declaraţie. I-am transmis. Eu sper să înţeleagă...", a mai spus Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It