"Fără libertatea presei, România nu poate progresa!"

Aceasta a fost opinia exprimată de către prof. Vlad Nistor, candidat liberal la alegerile europarlamentare, în cursul conferinţei de presă defăşurată la sediul organizaţiei din Curtea de Argeş, în data de 2 aprilie. Atunci, domnia sa a anunţat recenta decizie a Biroului Executiv Naţional al PNL, ca reprezentanţii săi să nu mai participe la emisiunile lui Mihai Gâdea de la Antena 3, după incidentul în urma căruia reprezentantul liberal Ionel Dancă a avut o controversă cu moderatorul amintit, care l-a dat afară din platou în transmisie directă. Ca om care a făcut şi presă la Realitatea TV încă din anul 2004, Vlad Nistor a spus că personal nu poate înţelege cum poate fi posibil în vremurile noastre ca un astfel de reprezentat al unui trust de presă nu poate tolera divergenţa de opinii. Şi, pe cale de consecinţă, a emis concluzia din titlu! Ca om de echipă, a susţinut şi cauza lui Rareş Bogdan, asupra căruia s-au formulat anumite reţineri, susţinând valoarea acestuia ca om de presă şi suflul nou pe care l-a adus decizia liderilor de a deschide larg uşile partidului pentru noi energii constructive.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It