"Primarii din România sunt sătui de minciunile PSD şi nici măcar edilii-şefi social-democraţi nu-şi mai suportă partidul!"

Primarii sunt revoltaţi de atitudinea ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în ceea ce priveşte bugetul pe care urmează să-l primească de la guvern. Începând cu edilii de comune până la cei de municipii, aceştia susţin că au fost păcăliţi de ministrul de Finanţe. În urma unor înţelegeri semnate între asociaţiile pe care le reprezintă şi ministru, se vor pierde 200 lei pe cap de locuitor. Adică, potrivit primarilor, se semnează un document cu 1.200 lei pe comună, pe cap de locuitor şi vin prin bugetul de stat doar 1.000 lei pe locuitor. Aici nu mai suntem în zona minciunii - spun primarii - este mai mult decât minciună.
Evident că Teodorovici neagă că din cauza lui s-ar fi produs acest lucru. Iată ce declară acesta: "Anul trecut, primăriile au avut 700 lei pe cap de locuitor şi anul acesta sunt 1.000 lei, dar nu mai puţin de 2 milioane lei pe comună. O să invit cele patru structuri asociative la o discuţie legată de buget pe cheltuielile pe partea socială, ca să clarificăm, încă o dată, toate aceste lucruri şi alte elemente pe care dânşii le au de adus în discuţie, nu neapărat pe partea de finanţe, în general, ca să ştim exact". Preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a punctat pe această temă afirmând că nici primarii PSD nu mai au încredere în PSD: "Guvernul ne-a învăţat cu minciuni la foc automat, începând cu minciunile mari că vor face autostrăzi şi spitale până la cele banale privind alocarea de fonduri către comune şi oraşe. Nici primarii PSD nu mai au încredere în partidul lor! Şi asta pentru că orice primar, înainte de toate, are o datorie faţă de comunitatea care i-a dat votul şi l-a mandatat să aibă în grijă treburile publice!"

Departamentul de Comunicare al PNL Argeş

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It