Liberalii atacă dur guvernarea PSD-ALDE, acuzând-o de o incompetenţă care duce România spre dezastru!

În 11 ianuarie, la sediul PNL de pe strada Negru Vodă din Curtea de Argeş a fost agitaţie încă de la primele ore ale dimineţii. Zăpada căzută în timpul nopţii a fost înlăturată de pe trotuar şi din interiorul curţii, astfel încât să se asigure accesul presei la prima conferinţă din anul 2019. Preşedintele organizaţiei municipale, Cristian Mitrofan, a fost însoţit de vicepreşedinţii Doru Georgescu şi Marius Moisescu şi acestora li s-au alăturat liderul judeţean Adrian Miuţescu şi unul dintre vicepreşedinţii săi, Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului. Deschiderea s-a făcut prin adresarea tradiţionalelor urări populaţiei din nordul judeţului, iar apoi, pe rând, liderii liberali au prezentat anumite aspecte ale activităţilor desfăşurate în ultima vreme, obiectivele vizate în condiţiile ce ameninţă să devină dramatice, câtă vreme România a intrat în acest an aşteptând proiectul de buget naţional, precum şi proiectele de legi pe care le-au promovat sau vor fi avansate în acest an al alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale.

"Ne paşte un blocaj financiar la nivel naţional!"

Acesta a fost principalul semnal de alarmă tras de către fostul deputat Adrian Miuţescu la început de an. Dumnealul a insistat asupra faptului că bugetul naţional, al cărui proiect trebuia finalizat încă din luna octombrie a anului trecut, pentru ca apoi să fie supus dezbaterii publice şi a celei parlamentare, nici acum n-a fost încă definitivat ca schiţă de către Guvernul Dăncilă. Consecinţa este faptul că administraţiile publice sunt afectate pe verticală până la nivelul localităţilor, deoarece trebuie să se lucreze pe cheltuieli bugetare de nivelul unei luni din anul precedent. Şi asta în condiţiile în care salariile bugetarilor au crescut de la 1 ianuarie 2019, şi cheltuielile de asemenea, mai ales că s-au acordat şi bonusuri de hrană pentru angajaţii din sistemul de stat. "Este de aşteptat ca bugetul Consiliului Judeţean Argeş să fie adoptat abia prin luna martie, deci întârzierile pentru majoritatea Unităţilor Administrativ Teritoriale în ceea ce priveşte aprobarea acestui instrument de lucru indispensabil, care se constituie în cel mai important document aprobat pe parcursul unui an, să fie efectiv la îndemâna edililor abia din trimestrul doi. Asta ca să nu mai luăm în calcul adevărul ascuns de către guvernanţi, aflat pe surse, şi anume că proiectul de buget naţional pentru 2019 nu poate fi prezentat deoarece nu s-a închis bugetul precedent pe obiectivele financiare fixate. Cauzele pot fi multiple, de la goluri de casă provocate de neîncasările veniturilor statului şi până la o proiecţie bugetară proastă. La ora actuală, din informaţiile pe care le deţinem, s-ar părea că se aranjează cifre şi procente, iar unii ca dl. Mişa au fost demişi din funcţii pentru că au refuzat să semneze pe nişte cifre cosmetizate. În astfel de condiţii ne paşte un blocaj financiar, iar rectificările bugetare lunare vor deveni practică prin care se va asigura funcţionarea consiliilor judeţene şi a celor locale, precum şi a instituţiilor subordonate! Atmosfera economică din România este afectată de incompetenţa actualului guvern. Încă de pe data de 11 decembrie 2018, PNL a prezentat o variantă proprie de buget rezonabil, pentru a veni nu în ajutorul guvernanţilor, ci al ţării. A fost ceva cu totul inedit ca un partid din opoziţie să vină cu o variantă profesionistă de buget, dar asta n-a impresionat pe cineva din coaliţie, ci demersul nostru a fost trimis în derizoriu. Marţi, în data de 8 ianuarie 2019, BPEx al PNL a cerut în mod expres preşedinţilor de la Camera Deputaţilor şi Senat să convoace o sesiune extraordinară a Parlamentului României în data de 14 ianuarie, pentru a urgenta dezbaterile pe proiectul de buget. Nici măcar nu s-a luat în calcul propunerea, căci preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, este în vacanţă prin ţările calde şi, probabil, în plus, încă nu s-a găsit formula magică de cosmetizare a cifrelor care să servească bilanţului pe care-l trâmbiţează cei de la guvernare. Asta nu înseamnă că noi vom renunţa la a pune presiune pe guvernanţi cu scopul de a-i sili să intre în normalitate şi legalitate!", a declarat Miuţescu.
În contextul consumării resurselor cu cheltuielile salariale majorate din sectorul bugetar, liderul liberal a exemplificat cu situaţii concrete din mediul economic, afirmând că salariile medii nete ale unor ingineri de la Dacia, deci din sectorul productiv privat, sunt mai mici decât cele ale femeilor de serviciu de la Consiliul Judeţean - din sectorul bugetar. În plus a scos în evidenţă bonusurile pentru hrană acordate de la acest început de an bugetarilor: "Aş fi fost de acord ca aceste ajutoare să se fi dat pentru oameni cu salarii mici şi cu probleme sociale, dar nu unor funcţionari care au salarii nete de 80 sau de 100 milioane vechi lunar. A le da acestor oameni, care n-au probleme financiare, un plus de 5 milioane lunar pentru a-şi asigura pâinea cea de toate zilele, mi se pare greu de calificat!"

Angajament electoral greu de ignorat: în patru ani de guvernare PNL se va dubla numărul localităţilor racordate la reţelele de gaze!

O a doua temă abordată de către preşedintele liberalilor argeşeni a fost aceea intitulată "Populaţia înfrigurată", sinonimă cu campania declanşată după Sf. Ioan de către partidul său. Pornind de la realitatea faptului că România este ţara din Uniunea Europeană cu cele mai mari resurse de gaz natural, care au crescut exponenţial după descoperirile din Marea Neagră, s-a constatat că este şi una dintre cele mai lipsite de folosirea acestei resurse pentru încălzirea populaţiei. La noi, deşi dispunem de asemenea bogăţii, preferăm să le exportăm pe mai nimic, expunându-ne populaţia la frig, boli şi moarte şi diminuându-ne cantităţile de lemn de care mai dispunem - acest aur verde - pe care îl folosim drept combustibil pentru încălzirea locuinţelor. Nu mai puţin de 65% din populaţia României se chinuie cu acest combustibil, al cărui preţ a crescut în ultimii ani de 4 ori, în timp ce doar 35% din gospodării şi case dispun de încălzire cu gaze naturale. "Din 2012, de când guvernează PSD, nu s-a mai înfiinţat vreo nouă distribuţie de gaz!... Dacă facem o comparaţie cu Ungaria, stat vecin şi total lipsit de resursa gazelor naturale, avem dreptul să ne simţim umiliţi, dacă suntem cât de cât corecţi şi raţionali: acolo, în ţara vecină, 80% din gospodăriile populaţiei sunt racordate la reţelele de alimentare cu gaze. Situaţia dezastruoasă din România se explică prin acea incompetenţă guvernamentală, care a devenit de fabulă, chiar şi la nivel european, după preluarea cu fast a preşedinţiei Uniunii Europene de către ţara noastră, ieri, în data de 10 ianuarie!... PNL n-a tratat cu indiferenţă această situaţie şi a venit cu măsuri concrete, materializate în propuneri legislative care au devenit legi, cu sprijinul parlamentarilor raţionali, care înţeleg adevăratele priorităţi. Este vorba despre Legea energiei electrice şi a gazului, prin care s-a redat competenţa autorităţilor locale de a înfiinţa distribuţii de gaz şi de Legea offshore, prin care s-au asigurat banii necesari pentru finanţarea acstui gen investiţii din taxele încasate de către statul român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră. Prin prima lege s-a uşurat procedura de întocmire a documentaţiei pentru înfiinţarea unor noi reţele de alimentare cu gaze şi s-a transferat către U.A.T.-urilor interesate de abordarea acestei căi de înfiinţare sau de extindere reţele prin încheierea unor contracte de colaborare cu firme distribuitoare de gaze. Ceea ce ne face să batem pasul pe loc este faptul că mai întâi trebuie să înceapă exploatarea acelor resurse de gaze. Finanţarea ar putea fi grăbită şi prin utilizarea unor fonduri guvernamentale, prin lansarea PNDL3. Noi sperăm ca după alegerile parlamentare din 2020 să preluăm guvernarea şi, dacă se va întâmpla aşa, ne angajăm ca în cei patru ani de mandat să dublăm numărul localităţilor din România racordate la reţelele de alimentare cu gaze naturale!", a declarat liderul PNL Argeş. Dumnealui a precizat că s-a declanşat deja campania de informare a populaţiei prin pliante şi discuţii cu liberalii care bat în porţile gospodăriilor populaţiei. Totodată, aleşii locali PNL au ca sarcină iniţierea, promovarea şi susţinerea unor HCL-uri prin care să se asigure alocarea în bugetele pe anul 2019 a unor sume care să permită demararea demersurilor pentru înfiinţarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale - studii de oportunitate, de fezabilitate, avize, proiecte tehnice şi celelalte documentaţii necesare. Ideea a fost susţinută de către toţi colegii prezenţi la conferinţa de presă, oameni care au dovedit prin activitatea desfăşurată de-a lungul anilor că nu sunt străini de problemele de administraţie şi că au capacitatea de a propune şi de a implementa soluţii de rezolvare a acestora.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It