Liberalii din Curtea de Argeş - prezenţi la protestul Diasporei

Vineri după-amiază, reprezentanţi ai PNL Argeş au fost prezenţi în Piaţa Victoriei de la Bucureşti, la demonstraţia de protest din faţa sediului guvernului. Liderul judeţean Adrian Miuţescu a fost însoţit de colegul Gelu Tofan, dar şi de un numeros grup sosit din Oraşul Regal Curtea de Argeş, în frunte cu preşedintele Cristian Mitrofan, alături de care s-au regăsit Doru Georgescu, dr. Jean Chefani, Liviu Nicolae, preşedintele filialei locale a Oamenilor de Afaceri Liberali, Robert Badea, prof. Nicolae Moisescu, Adelina Şorici, Claudiu Toteanu şi alţii. "A fost un gest prin care am ţinut să ne exprimăm solidaritatea cu obiectivele protestului diasporei care solicită eliminarea penalilor din funcţiile de conducere, promovarea oamenilor competenţi capabili să ducă România pe drumul adevăratei democraţii şi a civilizaţiei europene, oferind cetăţenilor posibilitatea unei existenţe normale, pe care o merită din plin. Am mers la Bucureşti cu colegii, dar şi cu mai mulţi concitadini ce lucrează în străinătate, pentru a duce acolo mesajul celor ce n-au putut fi prezenţi, dar care ne-au transmis gândurile lor de pe meleagurile străine, cerându-le să-i reprezentăm. Ţin să precizez că ne-am delimitat şi ne delimităm total de excesele huliganice prin care s-a încălcat legea din ambele părţi. Şi asta pentru că suntem un partid istoric, care şi-a adus contribuţia la propăşirea ţării prin promovarea adevăratei democraţii parlamentare şi care-şi menţine obiectivele politice declarate. Repet: susţinem obiectivele enunţate de diasporă, ne dorim o cât mai curată clasă politică, dar nu vom accepta democraţia bâtei, violenţa stradală sau de altă natură şi vom respinge categoric excesul de forţă, indiferent din ce parte ar proveni!" - a declarat Cristian Mitrofan.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It