Traseul cortegiului funerar regal prin Curtea de Argeş

Primarul Constantin Panţurescu a monitorizat strict pregătirile făcute de autorităţile municipale pentru înmormântarea Regelui Mihai din 16 decembrie. Luni dimineaţă ne-a informat care este stadiul acestora: "Am fost şi suntem în permanentă legătură cu cei ce se ocupă de protocolul acestei ceremonii speciale şi am îndeplinit strict partea ce ne revine nouă, la Curtea de Argeş. Cortegiul funerar - după cum s-a anunţat - va veni cu trenul la Gara Regală şi apoi se va deplasa pe strada 1 Mai până la intersecţia de la Făgăraş. De acolo, se va îndrepta spre semaforul de la intersecţia spre Capra Neagră, după care va urca pe strada Negru Vodă spre Biserica Domnească. Din acel punct se va intra pe Bulevardul Basarabilor, unde - spre capăt - în zona Liceului Agricol va fi pregătit un culoar liber spre Catedrala Mănăstirii Argeşului, unde se va oficia o slujbă de înmormântare privată pentru fostul Rege Mihai I, la care vor participa doar membrii familiei şi apropiaţii. După slujbă se va face deplasarea la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală, unde sicriul fostului suveran al Romaniei va fi depus lângă cel al soţiei, Regina Ana, care odihneşte în oraşul nostru din luna august a anului trecut. Cu această ocazie fac un nou apel la argeşeni să dăm cu toţii dovadă de nobleţe sufletească şi să respectăm protocolul Casei Regale, dar şi obiceiurile tradiţionale ale poporului nostru, care tratează cu decenţă despărţirea de cei care iau drumul veşniciei. Suntem un popor creştin şi civilizat, dar trebuie s-o dovedim de fiecare dată în faţa numeroşilor străini care vor participa la această ceremonie funerară deosebită, dedicată ultimului cap încoronat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost monarhul României la vreme de mare cumpănă istorică şi contribuţia sa istorică la scurtarea ultimei conflagraţii mondiale cu cel puţin şase luni de zile, recunoscută şi de liderii Aliaţilor, este greu de cuantificat corect. Repet: personal consider că n-ar fi fost chiar o exagerare un doliu universal de o zi pentru Regele Mihai, fie şi numai luând în calcul câte vieţi a salvat scurtând ultimul mare război cu jumătate de an!..."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It