Piteştiul - exil forţat pentru "Leul Nordului", suedezul Carol al XII-lea

Motto: "Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se". (Nicolae Iorga)

La 1 decembrie 2018 se vor împlini 300 de ani de la moartea prematură a regelui suedez Carol al XII-lea. Ambiţios, cu minte ageră, dar direcţionată spre subjugarea altor popoare, tânărul rege expansionist, fire războinică, suferă marea înfrângere a vieţii sale, în iulie 1709, la Poltava. De ce este aşa de important ambiţiosul rege pentru istoria noastră, o să vedem în cele ce urmează.

Cronicari valahi şi moldoveni Nicolae Costin, în al său "Letopiseţ", Ion Neculce, eruditul Dimitrie Cantemir, Radu Greceanu, "Cronica anonimă a Ţării Româneşti", Radu Popescu, toţi menţionează în scrierile lor, având drept izvoare ştiri auzite sau culese din documente ale vremii, despre marea tragedie a invincibilului rege Carol al XII-lea.

În Franţa, în anul 1728, Voltaire, la 10 ani de la moartea regelui suedez, scrie "Istoria lui Carol al XII-lea", iar istoricul rus Tarle vorbeşte în operele sale despre numai trei agresiuni suferite de poporul rus: invazia lui Carol al XII-lea, apoi, în 1812, campania lui Napoleon şi, în 1941, agresiunea trupelor lui Hitler. De asemenea, Alexei Tolstoi, în romanul "Petru I", evocă sacrificiul populaţiei moscovite în lupta împotriva invaziei suedeze. Cronicarul Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin, spune despre ambiţiosul rege: "(...) cu mare sumeţie şi cu multă îndrăznire s’au fostu sculatu asupra altor stăpânitori cu oaste, la care multă stricăciune şi pagubă le’au făcutu (...)".

Înfrânt la Poltava, cu armata decimată (pe câmpurile de luptă rămânând peste 9.000 din 18.000 de ostaşi, 7.000 fiind luaţi prizonieri), Carol al XII-lea, deşi rănit, totuşi mândru, fuge spre sud, trece Bugul şi cere azil turcilor care aprobă şederea sa la Bender (Tighina), punându-i-se la dispoziţie "înlesniri cuvenite unui rege" (după cum spune Voltaire), atât lui, cât şi celor ce-l însoţeau, miniştri ofiţeri, armată.

Ahmed al III-lea (1703-1730), sultanul turc, îi oferă 1.000 de pungi de galbeni (cam un milion cinci sute de mii de franci francezi) pentru a-şi plăti datoriile în urma staţionării la Bender, forţându-l să plece apoi şi stabilindu-i drumul, prin Polonia, spre Suedia. Ordinul sultanului, către paşa din Bender şi hanul Delvet Gherai, era de a-l însoţi pe rege, pentru "a nu pricinui nicio pagubă şi să nu săvârşească fapte potrivnice păcii, astfel încât să treacă ca un prieten proteguit de noi". Dar regele amână plecarea, temându-se că va fi dat pe mâna ruşilor de către han. Refuză şi îmbarcarea pe vase franceze, care să-l ducă la Marsilia, şi de acolo, prin Germania, să ajungă în Suedia.

Paşa, văzând că este dus cu vorba, cu toate că îi dăduse vistiernicului suedez Grothusen o mie de pungi, în alianţă cu hanul tătarilor, la 12 februarie 1713, îl conduc pe rege şi suita sa la Ţarigrad. Cronicarul Radu Popescu spune: "Pus într-o cocie, rănit la mână, l-au dus la Ţarigrad şi împăratul l-au rânduit la Dimotina, de au şezut acolo câtăva vreme cu cheltuială de la împărăţie". Cronica anonimă arată: "Cu voia turcilor, s-au slobozit şi s-au dus la ţara lui, carele multă cheltuială au făcut ţării, cu merticele ce i se da, măcar că turcii au ţinut cheltuiala cu seamă la haraciu (...)". 

"De la Dimotina, cerându-să să meargă în ţara lui, i-au dat voie şi-au rânduit pe Mustafa Agă, care (...) l-au dus cu conace cum s-au căzut şi viind până la Giurgiu, au fost poruncă de la Ştefan-vodă să-i găsească conace până îl va trece în Ardeal. Şi au rânduit boierii pe Radu vornicul Popescu, pe Drăghici Strâmbean, pe Gligorie căpitanul, de l-au dus de la Giurgiu până la Piteşti (...) şezând aici câteva zile, au perit dintre oşti cu câţiva oameni de ai lui şi s-au dus tiptil în cai de poşte până în ţara lui şi nimeni nu l-au ştiut că iaşte craiul într’acei sfeţi ce mergea cu poşte. Oştile lui râmânându aicii. Şi cu turcii au purcea de s-au dus pe la Dragoslavele în Ţara Ungurească şi den hotar s-au întors turcii şi boierii îndărăt, iar ghinăralii cu oştile lui s-au dus în ţara lor".

De la Giurgiu spre Bucureşti, convoiul format din suedezi, români, turci, tătari, poposea la o poştă de mers pedestru, căruţele fiind folosite pentru căratul bagajelor. La Leordeni poposesc la conacul Leordenilor cam o mie de oameni, însoţiţi de Radu Popescu vornicul. De aici, alaiul s-a îndreptat spre Piteşti. Între 19 octombrie şi 8 noiembrie 1714, regele Carol al XII-lea se afla la Budeasa, la conacul Budiştenilor (informaţie îndoielnică, fiindcă conacul se va construi abia în 1768. De aici întrebarea: unde au poposit de fapt? - n.a.). Se pare că la Ştefăneşti, unde erau casele lui Radu Golescu, boier mare, comis pe timpul lui Constantin Brâncoveanu, ispravnic de Câmpulung, postelnic, agă, mare vornic şi logofăt în timpul lui Ştefan Cantacuzino, iar apoi mare spătar. De aici dispare regele, pe drumuri de poştă, de la Piteşti, trecând pe la Mănăstirea Vieroşi, prin Livezeni, Furnicoşi, peste Râul Târgului, ajungând la Câmpulung.

În acele vremuri, drumul comercial (din Ardeal spre Câmpulung) ocolea Mateiaşul, greu de urcat cu carele pline de mărfuri. La Dragoslavele luau drumul Târgoviştei. Înainte de Stoeneşti, treceau Dâmboviţa prin apă, ieşind pe Valea Argeşelului, pe care îl treceau tot prin apă. Aici se împărţeau. Cei care mergeau spre Câmpulung urcau pe firul apei până la Nămăieşti, apoi prin Valea Mare Pravăţ, intrau în Câmpulung, coborând prin Furnicoşi, Stâlpeni, spre Piteşti, iar alţii treceau prin Boteni, Hârtieşti, Vultureşti, Vieroşi, intrând în Piteşti. Pe aceste drumuri au mers regele Carol al XII-lea şi puţinii lui însoţitori, înaintea şederii în Piteşti.

Nicolae Iorga a publicat, legat de aceste evenimente, două scrisori. Prima scrisoare, adresată ministrului de externe al Franţei, marchizul de Torcy, datată 10 noiembrie 1714, spunea printre altele: "Regele Suediei, după ce avea să stea la Piteşti, în Valahia, porni în sfârşit în noaptea de joi spre vineri, în secret, aducând la cunoştinţa celor trei paşi care l-au urmat până acolo. Purta un costum negru şi o perucă de aceeaşi culoare şi, de îndată ce va intra în Transilvania, pe cale ocolită, va lua o căruţă de poştă".

Cităm şi din a doua scrisoare, scrisă cu zece zile înaintea celeilalte, având antetul "La Piteşti, 8 leghe de Câmpulung, 5 noiembrie 1714": "Monseniore, înălţimea voastră va fi fost informată despre continuarea marşului regelui Suediei, prin scrisorile pe care mi-am luat permisiunea de a vi le scrie din Rusia, cât şi pe drumul Constantinopolului. Majestatea sa a sosit la 19 luna trecută aici, la Piteşti, unde a rămas până acum pentru a aştepta reîntoarcerea curierului pe care l-a trimis la Viena".

În concluzie, regele Suediei a poposit lângă Piteşti optsprezece zile, la Radu Golescu, pe dealul Goleasca, unde a avut loc "conăcirea" cea mai îndelungată din timpul marşului prin Argeş. De la Piteşti, cei circa 1.500 de oameni din suita regală au apucat pe drumuri diferite spre Bran, în Transilvania. Unii pe Valea Argeşului, iar alţii, de la Vieroşi, au continuat marşul prin Livezeni, Furnicoşi, Câmpulung, Dragoslavele.

"Leul Nordului", neînvinsul, a plătit scump dorinţa sa de acaparare a unor teritorii străine. Ne place să credem că trecerea prin ţara noastră, şederea la Piteşti, cunoaşterea oamenilor acestei ţări, i-a dat de gândit regelui Suediei. Iată de ce cred că e importantă, pentru istoria argeşeană, consemnarea acestei treceri de către cronicarii vremii.

Bibliografie:

1. Nicolae Costin, Letopiseţ al Ţării Moldovei.

2. Cronica anonimă a istoriei Ţării Româneşti.

3. Dimitrie Cantemir, Istoria Imperiului Otoman.

4. Voltaire, Istoria lui Carol al XII-lea.

5. Alexei Tolstoi, romanul "Petru I";

6. Cronica lui Radu Popescu.

7. Nicolae Iorga, "Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor", vol. I, Bucureşti, 1895.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It