Cel mai liniştit Paşte din ultimii 5 ani! 

Afluxul mare de turişti şi credincioşi înregistrat ca de obicei în perioada Sărbătorilor Pascale n-a ridicat probleme din punctul de vedere al circulaţiei rutiere, al sănătăţii sau al siguranţei publice. Sau cel puţin aşa reiese din informaţiile oferite de către factorii responsabili...

Puţine apeluri la 112

Dacă în medie, cei de la Ambulanţa Argeş intervin la peste 300 solicitări în fiecare zi, în zilele prăznuirii Paştelui creştin-ortodox s-a remarcat o scădere semnificativă a apelurilor la 112. Corina Manole, directorul medical al Ambulanţei Argeş, ne-a declarat că s-a respectat tradiţia, astfel că majoritatea cazurilor pentru care s-a solicitat intervenţia au vizat probleme digestive sau diferite afecţiuni netratate la timp, răscolite de consumurile excesive de alimente. 

Bisericile - protejate de pompieri şi poliţişti 

Credincioşii s-au simţit în siguranţă la slujbele de Înviere, mai ales că la unităţile de cult au fost prezenţi atât pompierii, cât şi forţe de poliţie. Nu s-au înregistrat incidente legate de persoane recalcitrante sau incendii. De asemenea, nici echipajele SMURD nu au avut prea multe intervenţii. Media zilnică - la nivel judeţean - a fost de circa 20, ceea ce este una rezonabilă. 

Sărbători Pascale cu linişte!

Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători din ultimii ani. Poliţiştii argeşeni au fost la datorie, astfel încât n-au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. Pentru a ajunge la această performanţă, poliţiştii au avut o contribuţie majoră. În baza planului aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, aproape 250 lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, pentru ca toţi cetăţenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranţă. În această perioadă n-au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani. De asemenea, numărul accidentelor de circulaţie şi al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic faţă de anii trecuţi, reliefând faptul că măsurile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi-au atins scopul.

 

Pin It