La Şcoala "Sf. Andrei" a venit iepuraşul!

 

"Suntem în Săptămâna Mare, se apropie Sfintele Sărbători de Paşti şi trebuie să fim mai buni faţă de aproapele nostru". Acesta a fost gândul cu care Asociaţia Cultural Creştină "Aripi de înger", dar şi elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale "Basarab I" au demarat proiectul "Vine, vine, iepuraşul!" Acesta a constat în strângerea a 32 pachete cu alimente, dulciuri şi haine, ce au fost oferite copiilor de la clasele 0-IV, de la Şcola Gimnazială "Sf. Andrei" din Capu Dealului, care aşteptau cu nerăbdare în clase. După înmânarea cadourilor, copiii au fost foarte bucuroşi să constate că au primit o mulţime de lucruri, printre care şi câteva jucării, pe care le-au scos nerăbdători din pungi. "Ne-am propus ca prin această activitate să contribuim la reducerea marginalizării copiilor cu CES, cu dificultăţi de învăţare, proveniţi din medii defavorizate, precum şi la schimbarea mentalităţilor şi atitudinii elevilor şi cadrelor didactice faţă de aceştia", a declarat preşedintele asociaţiei, Mădălina Fotache. În acest proiect au fost implicaţi şi profesorii Anca Popescu, Mirela Eremia, Aurelian Solomon şi elevii Laura Predan, Ilaria Borovină, Andra Ciauru (clasa a V-a B) şi Cătălina Tudorache, Miruna Dincuţă, Andreea Băcan, Maria Vasilica şi Raluca Ghencea (clasa a VIII-a A).

 

Pin It