Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 12:59

Fotografierea declaraţiilor pe proprie răspundere - un risc major pentru protecţia datelor!

# Poliţia Română a ordonat ştergerea lor de pe toate dispozitivele personale ale poliţiştilor

O circulară adresată de către Inspectoratul General al Poliţiei "tuturor structurilor, în atenţia domnilor directori/inspectori şefi (NESECRET, nr. 156373/FC/01.04.2020)" cere ca toate imaginile realizate de poliţişti cu prilejul controalelor efectuate asupra circulaţiei persoanelor pe perioada Stării de Urgenţă să fie şterse, acesteare prezentând o "vulnerabilitate" a sistemului în cadrul procesului de protecţie a datelor, ele putând fi "diseminate" către entităţi care le-ar putea folosi în interes propriu sau pentru acţiuni ilegale. "Analizând vulnerabilităţile ce pot apărea apărea în urma colectării după declaraţii pe proprie răspundere, cât şi din datele documentelor prevăzute în Ordonanţa Militară atunci când sunt fotografiate de către personalul Poliţiei Române cu un telefon personal, a fost identificat un risc major asupra confidenţialităţii reprezentat de posibilitatea diseminării datelor personale către persoane neautorizate. Situaţia a fost analizată şi cu specialiştii din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, precum şi cu cei ai Oficiului Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale, desprinzându-se concluzia că beneficiile acestor acţiuni sunt disproporţionate faţă de riscurile pe care le prezintă aceste prelucrări", se precizează în respectiva circulară. În concluzie, având în vedere cele de mai sus, s-a cerut luarea măsurilor ca, în cazul în care au fost realizate astfel de fotografii, să fie şterse de de pe dispozitivele electronice personale cu care au fost realizate, iar pe viitor să nu se mai procedeze la efectuarea de astfel de operaţiuni decât cu respectarea prevederilor legale în materie!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.