Amenzi de peste 11 milioane de lei celor care nu au respectat prevederile privind restricţionarea circulaţiei

În ultimele 24 de ore, peste 14.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menţinerea ordinii publice în zona spitalelor şi locaţiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulaţiei, escortarea convoaielor sau a coloanelor de maşini ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată DSP. Oamenii legii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice. În misiunile lor, au fost sprjiniţi de 4.252 de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrant, de jandarmi şi de efective ale MApN. Astfel, 504 autovehicule (cu 1.548 de persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră şi alte 11 autovehicule cu materiale medicale au fost escortate. S-au verificat 258 de auto cu privire la transporturi ilegale de persoane şi alte 90.659 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, fiind verificate 34.072 de locaţii de carantină sau izolare. Acţiunile au avut ca rezultate întocmirea a 5 dosare penale la art. 352 Cod penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 6.939 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.366.595 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei. Poliţiştii sunt pregătiţi pentru a interveni la sesizările oamenilor şi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie. Astfel, au realizat 1.984 de intervenţii la evenimente, dintre care 1.582 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112, fiind organizate 107 acţiuni. În trafic, oamenii legii au constatat 65 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 82 de permise şi retrase 43 de certificate de înmatriculare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It