Reţinuţi pentru braconaj cinegetic

Agenţii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 49 de ani, din comuna Săpata şi de 31 de ani, din comuna Bradu, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. În fapt, în cursul în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au depistat în trafic, pe raza comunei Săpata, un autoturism în care se aflau patru bărbaţi, trei câini din rasa ogar şi cadavrul unui căprior. Din cercetări s-a stabilit faptul că, pe timpul nopţii, cei patru au braconat un exemplar din specia căprior, dintr-un fond cinegetic de pe raza localităţii Săpata, folosind câini din rasa ogar. Oamenii legii au indisponibilizat autoturismul folosit la braconaj şi au predat ogarii în custodie la Adăpostul de câini de la Smeura. După administrarea probatoriului, doi dintre cei patru bărbaţi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It