Copii din municipiu, protagonişti în Tabăra de Creaţie la Mănăstirea Slănic!

În această săptămână, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin Biroul de Catehizare şi Activităţi cu Tineretul, a organizat la Mănăstirea Slănic o tabără de creaţie pentru copiii din centrele catehetice ale Protoieriei Curtea de Argeş. Participanţii au fost vizitaţi de ÎPS Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a admirat toate lucrările realizate şi a transmis copiilor diferite sfaturi duhovniceşti. Toate activităţile s-au desfăşurat sub îndrumarea pr. Consilier Dan Obrocea, responsabil de Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul şi a prof. de Religie Bogdan Ştefănescu, pictor bisericesc. Cu această ocazie cei mici au aflat cum este organizată o mănăstire şi au desfăşurat foarte multe activităţi recreative. Tabăra s-a numit "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca" şi a avut ca activitate principală realizarea de icoane pe sticlă. În această perioadă, până la începutul anului şcolar, se vor organiza şi alte tabere la celelalte mănăstiri din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în cadrul cărora copiii din centrele catehetice ale Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului vor participa la diferite activităţi religioase, educative şi sportive, scopul fiind acela de a-i capta din lumea virtuală în aceste oaze de linişte şi spiritualitate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It