Chinez depistat la muncă ilegală în Argeş

Poliţiştii de Imigrări din Argeş au depistat un tânăr din China care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale. Acesta a fost obligat prin decizie de returnare să părăsească teritoriul României în termen de 30 zile, iar angajatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul Argeş au desfăşurat, pe 6 iunie, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că străinul a intrat legal în ţara noastră, în baza unei vize de lungă şedere, în scop de muncă, pentru a desfăşura activităţi lucrative la un alt angajator. Întrucât, cetăţeanul străin nu a respectat scopul declarat, iar noul angajator nu a solicitat un aviz de muncă, oamenii legii au revocat dreptul de şedere al tânărului şi au emis pe numele său decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în 30 zile. "Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea muncii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre", au transmis oamenii legii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It