Percheziţii la Merişani: un tânăr a fost reţinut

Agenţii din cadrul Secţiei Rurale Albota, împreună cu poliţiştii de la Bascov şi cei de la Piteşti, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Merişani, la domiciliul unui tânăr bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 iulie, C.V., în vârstă de 20 ani, ar fi sustras dintr-un autovehicul parcat în incinta Târgului Săptămânal din comuna Bradu o geantă ce conţinea peste 3.000 lei, o bijuterie şi acte de identitate. În urma percheziţiei domiciliare a fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor sumele de 300 lei şi 100 E. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă. Faţă de cel în cauză, Judecătoria Piteşti a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!