Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 20 martie 2025 22:39

Beat la volan, a rămas fără permis!

În ultimele 24 ore, agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti de Poliţie Rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 96 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de  28.625 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 13 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Lucrătorii Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat în trafic pe I.S. (19 ani), din municipiu, care conducea în stare de ebrietate un autoturism pe str. Valea Danului. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 336 din Codul penal şi acum tânărul riscă pedeapsa cu închisoarea sau o amendă contravenţională consistentă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It