Editorial AMOS NEWS - Meritocrație, mediocrație, prostocrație (I)

Written by Andrei MARGA on 19 Aprilie 2021.

Aristotel a distins trei „forme de stat” după efectivul celor care asigură dominația. „Democrația” este dominația multora, spre deosebire de dominația unuia, care este „monarhia” (la limită, „tirania”), și de dominația puținilor, care este „aristocrația” (uneori simplă „oligarhie”). Stagiritul se temea că „democrația” permite celor săraci și insuficient chibzuiți să ia decizii. Distincțiile au evoluat. Istoria ne-a impus, mai cu seamă în consecința modernității, să delimităm „democrația” de „ochlocrație” – acea exercitare a dominației de către mulțimi neinstruite. Cu timpul, însă, proprietarii de mijloace ale producerii de bunuri nu mai sunt și decidenți administrativi. Așa cum nici regele și aristocrații nu mai sunt pe câmpul de luptă, ci îi trimit pe alții la confruntare.

S-a creat astfel teren pentru o altă delimitare – de această dată, cea a valorii celor care iau deciziile. Sunt aceștia profesional, civic și etic cei mai vrednici, sau dimpotrivă? A trebuit astfel făcută o altă distincție, anume, distincția dintre „meritocrație”, „mediocrație” și „prostocrație”. Ea se referă la criteriile de selecție a decidenților în cadrul dat. Sunt, de pildă, aristocrații meritocratice și, de asemenea, democrații mediocratice sau de-a dreptul prostocratice. În definitiv, unele regimuri autoritare au criterii de merit, iar unele democrații le ignoră.

Evident că distincția „meritocrație”, „mediocrație” și „prostocrație” nu se suprapune cu distincția dintre „dictatură”, „plutocrație” și „democrație”. Și nici cu distincții în vogă – precum cea dintre „societatea deschisă” și „societatea închisă” sau dintre „democrație” și „autoritarism”. Sunt, altfel spus, „societăți deschise” străine de meritocrație și „societăți închise” meritocratice în limitele lor. Distincțiile amintite interferează, dar nu se suprapun. Noțiunile „meritocrație”, „mediocrație” și „prostocrație” ridică, însă, fiecare, semne de întrebare. Ele au nevoie de precizări. În discuția despre România actuală, Adrian Severin a propus diagnoza „reziduocrației”, având în vedere faptul că decidenții de azi sunt mai mult rămășițe ale distrugerii vieții politice din 2004 încoace. Sunt de acord cu completarea. De altfel, i-am și citat mereu pe Stendhal sau Thomas Mann, care au avut în vedere aspectul rezidual și au atras atenția că urmează degradarea când ajung la decizii inși fără valoare.

Cred, însă, că „reziduocrația” și „prostocrația” semnalează, în mare, același fapt: extracția dubioasă a decidenților. Cu „reziduocrația”, accentul este pe descompunerea partidelor, cu „prostocrația”, concentrarea este asupra precarității pregătirii. Ambele se răsfrâng, cum se vede astăzi, în decizii falimentare, iar acestea, în tragedii.

Este de subliniat că „trecerea la prostocrație” nu este figură de stil și nu ține de foileton. În definitiv, situația din România actuală devine tot mai critică. Nu este cetățean lucid să nu o vadă. Azi, potrivit sondajelor, 85% dintre intervievați spun că direcția țării este greșită. Faptele sunt izbitoare. Cei ajunși la decizii și-au făcut obicei din încălcarea Constituției. Țara este pe ruta maximei sărăcii din Europa. Ea a ajuns la cea mai mare emigrație de cetățeni în timp de pace, la cea mai mare îndatorare fără dezvoltare, la cele mai multe reclamații de încălcare a drepturilor omului în justiție și, de câteva zile, la cel mai mare deficit de cont curent în Europa. Nici o țară europeană nu importă azi atât de scump și nu exportă apoi atât de ieftin – ca urmare a incompetenței deciziilor. România a ajuns la cel mai mic consum de cărți și la cele mai puține zile turistice pe cetățean. Măsuri normale în orice democrație a timpului nostru – de folosire a consumului intern ca motor al economiei, de scoatere a justiției de sub persoane, de disoluție a „statului paralel”, de restabilire a controlului resurselor proprii – au fost distruse prostește după 2019, cu pagube imense.

Într-o țară care nu este, totuși, fără resurse și s-a bucurat de autodeterminare, nu se pot explica asemenea degradări fără a recunoaște nivelul scăzut al decidenților. Nu ai cum scoate din discuție prostocrația. Nimeni nu a putut contrazice diagnoza. „Trecerea la prostocrație” în România actuală este efectul multor fapte. De pildă, încălcarea statului de drept democratic prevăzut de Constituție, în vreme ce alte țări au chiar lărgit democrația; folosirea cadrului alegerilor pentru formarea „guvernului meu”, în locul guvernului țării; reluarea distincției primitive „amic-inamic” din național-socialismul anilor treizeci; reangajarea aberației din „Mein Kampf”, de eliminare „definitivă” a unor partide și de distrugere a pluralismului politic; diabolizarea celor care se opun în formulele lui Goebbels; forțarea de alegeri nu pentru a identifica voința politică a cetățenilor, ci pentru a instala o coterie de incapabili; refuzul dezbaterii, după eliminarea de contracandidați cu justiția controlată și noua Securitate. Ș.a.m.d. Niciun fapt nu este fără urmări.

România are Constituție de stat de drept democratic, dar statul a fost avariat (cum am arătat pe larg în A. Marga, Statul actual, Meteor Press, București, 2021). Din capul locului, legitimarea a fost făcută praf – cu „președinte” ales de o treime din electorat, cu „guvernul său” susținut de sub o cincime a acestuia și cu decizii absurde. În locul unui efort de integrare democratică a societății, pe care-l face orice om cu cap, decidenții actuali s-au repezit la instrumentarea unor inși și mai slabi.

Care sunt indiciile că cei ajunși la decizii sunt slabi profesional, civic, moral? Și acestea sunt numeroase. La o cercetare extinsă, s-ar putea stabili riguros ceea ce se vede cu ochiul liber, anume, că sunt absolvenți de la mâna a treia în jos. Nu este niciun vârf profesional sau larg cultural printre actualii decidenți. Unii nici nu pot prezenta diplome, ci cel mult certificate. Diplomele celor mai mulți sunt ale unor instituții modeste. Unii pretind că au diplome din alte țări, după ce nu au fost în stare să treacă examene în țară și să facă față examenelor de aici. Chiar dacă unii prezintă asemenea diplome, nu ai ce face cu ele, căci posesorul nu a dovedit că este în stare de ceva, în afara bătutului cu pumnul în piept. Niciunul dintre decidenți nu a putut formula vreo idee sau vreun proiect în interes public, exceptând răsuflata pretenție: „dați-vă voi jos, ca să venim noi!”. Niciunul nu este rezultatul competiției deschise – ci al “selecțiilor” prin rubedenii sau Securitate sau activism ieftin sau nimereală. Priceperea este atât de redusă, încât s-au nimicit praguri deja atinse – cum s-a văzut, de pildă, în incapacitatea „guvernului meu” de a plăti indemnizații pentru copii, salarii și pensii conform legii. Perpetuarea actualilor decidenți stă pe prădarea bunurilor publice, pe supraîndatorarea generațiilor viitoare și pe păcălirea cetățenilor cu dezvoltări, de fapt, mediocre.