Editorial AMOS NEWS - Uraganul "covidează" şi România


Am trecut de 6.400! Nu mai este de glumă. Cine are chef s-o ţină cu scenarii, diversiuni şi proteste, n-are decât. Contaminaţii sunt căraţi cu microbuzul după ce aşteaptă ore întregi să vină o salvare. După 6-7-8 ore de chin şi groază, nu le mai arde de nici o glumă. Le piere optimismul definitiv. Iar când mai sunt repartizaţi la Mangalia sau la Orşova, îi apucă plânsul. Unii încearcă să îşi pună o pilă pentru un pat la Roşiorii de Vede şi nu le vine să creadă că este mai preţios decât un altul cu aparat de respiraţie artificială aflat undeva pe lângă graniţa cu Ungaria sau cu Republica Moldova. Destul de târziu, Ministerul Sănătăţii a început demersurile pentru înfiinţarea de secţii specializate pentru bolnavii de COVID-19 în cât mai multe spitale. Mulţi manageri şi doctori se tem şi evită. Alţii n-au resurse. Abia acum capătă sens şi descoperim importanţa Unifarm.
Şi, tot acum, vedem ce a însemnat şi mai înseamnă companiile publice, conduse de clientela politică şi neasigurate de mecanisme solide de verificare şi control! Câte un nemernic nehalit poate băga o ţară în bălării cu două semnături de pix pus în mâna unui dobitoc. România numără cu disperare ventilatoarele ATI şi Unifarmul ţine 400 de asemenea aparate cumpărate fără a fi existat o evaluare tehnică specializată a produselor achiziţionate. Pe bani împrumutaţi de la Eximbank şi tocaţi prin contracte cu firme de apartament au fost aduse în ţară 400 de aparate de respirat cumpărate cu 50.000 de € bucata, când, ele, de fapt, se vând pe piaţa externă între 20.000 şi 30.000 de € bucata. Socotiţi cât face 400 înmulţit cu 20.000!
Nouă ne arde buza după aceste aparate, iar ele stau în depozite pentru că nu ştie nimeni dacă sunt bune sau nu, iar managerii de spitale nu vor să arunce banii după ceva produs la dracu-n praznic! La ce ne încălzeşte dosarul întocmit de DNA şi eventualii ani de detenţie? Căci de recuperat banii, slabă speranţă! Ce-ar fi însemnat ca la achiziţiile de ventilatoare ATI din acest an să numărăm 1400 de aparate în loc de 1.000? şi, să putem inventaria la sfârşitul acestui an aproape 3.000 de asemenea aparate de ventilat. Din păcate, acesta este preţul plasării unor nemernici cu pile în tot felul de responsabilităţi publice.
N-am nici o îndoială că preşedintele şi primul ministru cunosc situaţia în care se află populaţia şi sistemul sanitar. Din păcate, comportamentul lor este neconvingător. La ce ne foloseşte înşiruirea de domenii în care vom cheltui banii care vor sosi de la Comisia Europeană? Probabil că saşii nu au glume cu ţiganul care pleacă la vânătoare şi îşi face planuri cu felurile de mâncare pe care le va înfuleca după ce împuşcă un iepure! Altfel, nu se explică de ce preşedintele României, în ciuda faptului că este la zi cu situaţia existentă, inclusiv cu riscurile evoluţiei, ne vrăjeşte (de fapt, încearcă să ne anestezieze îngrijorarea!) cu proiectele pe bani europeni! El îşi concentrează demersul numai pe alegerile parlamentare din 6 decembrie. Nu pricepe un lucru simplu. Că pericolul este mortal. Şi pentru noi şi pentru el.
Discordia şi obsedantul discurs cu "moarte PSD" nu mai vindecă pe nimeni şi nu foloseşte la nimic. Nu ne duce decât în prăpastie. Mult-mult mai folositoare ar fi o implicare a sa într-o tentativă de mobilizare a populaţiei. Nu cu sloganurile banale, de patefon stricat, ci cu dialoguri, cu întâlniri, cu mobilizarea societăţii civile şi a personalităţilor din diverse domenii. O Românie cu o populaţie mobilizată la respectarea regulilor ar ajunge destul de repede la o stagnare şi chiar la o descreştere a numărului de persoane contaminate. Aţâţarea la ură şi la răzbunare politică dau situaţiei dimensiuni de război! Din păcate, nici Klaus Iohannis (după ieşirile fără mască de la Bruxelles), nici Ludovic Orban (după aniversarea din biroul său) şi nici Marcel Ciolacu (după masa de la Buzău), nu mai sunt în situaţia de a inspira încredere şi de a fi surse de mesaje mobilizatoare!
După ce preşedintele şi premierul au contribuit la popularizarea şi tolerarea odiosului slogan "m…e PSD!" n-au ce face. Se trezesc acum că li se întoarce înzecit. În bârfe, proteste, înjurături şi refuzuri de respectare a regulilor de comportament în societate. Rezilienţa (ce cuvânt stupid, străin de fondul principal de cuvinte) s-a mutat la populaţie. I se rupe de orice mesaj venit de la Bucureşti!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It