Editorial LA ŢINTĂ - La judecată, pentru mineriada din 13-15 iunie!

După 27 ani, ca în romanele scrise de Dumas sau de alţi autori care ne-au încântat copilăria celor din generaţia mea, iată că CEDO şi-a impus punctul de vedere: s-au scos de la mucegai dosarele evenimentelor din 13-15 iunie 1990 şi un lot de 18 personalităţi cu funcţii în conducerea statului român la acea vreme vor trebui să răspundă în faţa justiţiei pentru cei 4 morţi, 3 răniţi prin împuşcare şi peste 1.000 maltrataţi de mineri sau de "organe" travestite în salopetele celor care scoteau cărbunele din măruntaiele munţilor! Acele dosare se "mermeliseră" cinic, pentru a nu se da la iveală adevărul despre lupta oarbă pentru putere dusă în acea primăvară a tuturor speranţelor. Ion Iliescu, omul desemnat de Moscova să-l înlocuiască pe Nicolae Ceauşescu, se dăduse de gol nu numai prin rânjetul satisfăcut din sângeroasele zile din decembrie 1989, dar şi prin declaraţiile pe care le făcea - dacă nu mă înşel, în data de 22, imediat după fuga familiei dictatorilor comunişti - potrivit cărora "trebuie pedepsiţi cu asprime cei ce au întinat sfintele idealuri ale comunismului". Iar de la vorbă la faptă n-a fost cale lungă, pentru că nu trebuie să uităm de condamnarea Ceauşeştilor pentru un genocid neprobat, pentru subminarea economiei naţionale şi o sumă întreagă de acuzaţii într-un simulacru de proces desfăşurat în regim de urgenţă şi cu sentinţa dată în plic înainte de întrunirea completului de judecată. Despre secretele acelor zile întunecate nu se mai vorbeşte ceva, deoarece este evident că dezvăluirea lor ar fi prea periculoasă pentru protagoniştii loviturii de stat. Comuniştii s-au agăţat de putere pe baza pactului făcut de Gorbaciov cu Bush senior la Malta şi au contestat vehement punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Atunci au confiscat definitiv simulacrul de revoluţie! Pornind de la definiţia marxistă, revoluţia este o mişcare organizată pe baza unui program, prin care se urmăreşte schimbarea unei orânduiri cu alta. Ion Iliescu a susţinut totdeauna spontaneitatea mişcărilor stradale din care au fost emanaţi cei care destinaţi să ia puterea. Cât despre program, acesta s-a scris la TVR pe o bucată de hârtie igienică sub regia lui Ion Caramitru, care-i indica scriitorului disident Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!" - scenă preluată şi transmisă în direct, ca şi aşa-zisa revoluţie, care ne-a procopsit cu o sumendenie de "eroi profitori". Ca o paranteză: cineva din Curtea de Argeş îmi spunea acum mai bine de un deceniu, când deschisesem un serial pe tema evenimentelor locale din decembrie 1989, că atunci când s-a dus cu "tovarăşii" la primărie, fiecare ştia ce post trebuia să ocupe. Şi că s-au repetat alegerile până când s-au "pupat" rezultatele cu scenariul ordonat! 

Revenind la tema acestui material, ce revoluţie poate fi aceea în urma căreia este dat la o parte un dictator comunist şi înlocuit cu altul, care aspira la titlul de despot luminat, pe care era gata să şi-l asume public?... Revenind la punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, acesta prevedea interdicţia pentru nomenclaturiştii comunişti, indiferent de nivel, să candideze pentru funcţii publice o perioadă limitată. Iliescu şi ai lui au luat foc, susţinând că li se pune aiurea sula-n coaste! Şi deşi în primă fază, ca să fie cocoţat în fruntea bucatelor în decembrie 1989, susţinuse că FSN nu va intra în lupta electorală pentru viitoarele alegeri, făcuse stânga-mprejur destul de rapid şi candidase sub lozinca "Un preşedinte pentru liniştea noastră", fiind ales în Duminica Orbului, 20 mai 1990. Iar în 13 iunie, a chemat hoardele de mineri să revină la Bucureşti, după ce o făcuseră prin februarie şi să dea o mână de ajutor "organelor", ca să-i îndepărteze pe protestatarii anticomunişti din centrul capitalei. Acolo s-a lăsat cu sânge şi ceea ce s-a întâmplat a fost departe de comportamentul civilizat. Acum s-a decis ca dosarele lui Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al ţării, Petre Roman - premierul, Gelu Voican Voiculescu - vicepremierul, Virgil Măgureanu - şeful SRI, Miron Cozma, liderul minerilor şi al acoliţilor acestora să fie trimise spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ar fi de-a dreptul aiurea să mă exprim eu asupra sentinţelor care vor fi pronunţate pentru fiecare caz în parte, cât timp există prezumţia de nevinovăţie. Partea bună este că există o şansă să se facă lumină în tenebrele acestui caz care ne-a îndepărtat de calea democraţiei adevărate şi ne-a deturnat de la o evoluţie normală spre lumea civilizată. Este, dacă vreţi şi un început spre o normalitate în care să se respecte principiile înscrise în Constituţie şi să se demonstreze că "Nimeni nu este mai presus de lege!". Şi, dacă acceptaţi ideea, poate fi şi un început de reconciliere naţională, în sensul că s-ar reteza speculaţiile faţă de momente necunoscute, tenebroase, ale istoriei noastre recente, prin dezvăluirea adevărului, care să permită cu adevărat funcţionarea unui stat de drept, nu de "drepţi"!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!